Ministrul Cercetării, Sebastian Burduja: Unele ținte din PNRR, „greu de înțeles”. Cei care „au gândit PNRR vor trebui să dea o explicație”

Sebastian Burduja / FOTO: Facebook

Burduja a declarat, la Digi 24, că „nu toţi românii ştiu că, dacă nu îndeplinim PNRR, ratăm 30 de miliarde aproximativ de euro. Asta pune o presiune necesară pe statul român, pe decidenţi, pe aparatul administrativ.  Dar mai este un aspect şi aici trebuie văzut cum a fost gândit acest PNRR şi dacă toate jaloanele, ţintele asumate de România, inclusiv încadrarea lor în timp, sunt rezonabile. Sunt ţinte foarte ambiţioase şi trebuie să ne asigurăm că le putem îndeplini”.

Ministrul Cercetării a mai spus că unele ținte „sunt destul de greu de înţeles şi, aici, cei care au gândit PNRR vor trebui, la un moment dat, să dea o explicaţie pentru că, iată, avem un document care este bidding, nu există flexibilitate. Ministrul Boloş recent spunea, chiar săptămâna trecută, cred, că va încerca o discuţie cu Comisia pentru o oarecare flexibilizare, acolo unde efectiv nu se poate, dar sunt anumite ţinte care vor fi greu  de îndeplinit”.

Source

Distribuie știrea