Turiştii veniţi pe litoral preferă să se cazeze în apartamente. Hotelierii sunt nemulţumiţi

Litoralul românesc are aproape 150 de mii de locuri de cazare în toate stațiunile. Dar de la an la an, tot mai mulți turiști preferă să se cazeze în apartamente, în special în cele noi, care au apărut cu miile, pe litoral. Închirierea lor este mai ieftină, iar turiştii spun că sunt mai încăpătoare, oferă mai multă intimitate şi nu cheltuie la fel de mult cu mâncarea, ca la un restaurant. Hotelieri atrag atenţia că este o concurenţă neloială care i-ar putea duce la faliment.

05 Iunie 2022, 18:30 Știrile TVR |

Situate la doar câţiva paşi de mare, aceste blocuri noi de apartamente, ridicate în Mamaia și Năvodari, sunt tot mai căutate de turişti, în principal pentru că oferă cazare la preţuri mai mici decât cea din hoteluri. Existenţa unei bucătării şi faptul că nu există un program al meselor impus, sunt principalele avantaje.

Există şi turişti care îşi cumpără un apartament pe litoral pentru uzul personal, nu ca să îl închirieze.

La multe hoteluri, prețurile au crescut cu până la 15% față de anul trecut. Majorarea include costurile cu utilitățile, cu salariile angajaților și investițiile făcute înainte de fiecare sezon. Chiar şi aşa, sunt în continuare turişti care preferă să vină la hotel.

În plus, au acces la SPA și la locuri de joacă pentru copii, acolo unde există. Unii hotelieri susţin că apart-hotelurile și blocurile de apartamente le fac o concurenţă neloiala. În plus, sunt o sursă de venit ilegală pentru ca mulţi dintre proprietarii lor nu plătesc impozit pentru închirierea lor.

Aceste nemulţumiri au fost discutate şi cu ministrul Turismului, aflat într-o vizită de lucru, zilele trecute, la Constanţa.

În stațiunile de pe litoral sunt, în continuare, zeci de șantiere, iar de anul viitor vor fi gata și mai multe blocuri de apartamente.

Source

Distribuie știrea