EXCLUSIV. Exercițiu militar la Baza aeriană 86 Fetești: Piloții români de F-16 au alimentat în aer de la un avion cisternă american

În Baza aeriană 86 Fetești este multă activitate încă de la primele ore. Piloții de F16 se pregătesc pentru un zbor de antrenament lung, peste 3 ore. Inițial, piloții escadrile 53 vânătoare Warhawks vor simula interceptarea unor aparate inamice, după care vor alimenta în aer de la un KC 135 Stratotanker american. F-urile 16 sunt primele avioane din dotarea Forțelor aeriene române care permit alimentarea în aer.

Absolut toți piloții escadrilei de F16 fac alimentări în aer, însă pentru a putea păstra certificarea ei trebuie să aibă cel puțin o astfel de misiune de la maximum 6 luni.

După o oră de zbor cu manevre la viteze mari și cu suprasarcini de până la 5 G, piloții au avut nevoie de combustibil. Avioanele F-16 s-au grupat și au făcut joncțiunea cu aparatul-cisternă.

Pe rând, toți piloții din formație au trecut pe la alimentare. Fiecare a luat combustibil pentru următoarele misiuni de interceptare pe care aveau să le execute imediat după plecarea americanilor din zonă.

În prezent, la Fetești, Forțele aeriene au o escadrilă de F16 cu 17 aparate. Unitatea este foarte tânără, are mai puțin de 5 ani.

Armata a tot anunțat în ultimii ani că va mai cumpăra o escadrilă de F16, însă nu dat detalii concrete. Cum MIG-urile 21 Lancer sunt la sfârșit de viață, acest lucru ar trebui să se întâmple cât mai repede.

Source

Distribuie știrea