Copilul a fost dus cu o ambulanță la spitalul de pediatrie iar polițiștii au deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
Incidentul s-a produs în jurului prânzului. Mama împreună cu cei doi copii mergeau către medicul de familie.
La fața locului a ajuns imediat o ambulanță. Între timp autoritățile au început propriile anchete.
Petrică Pațilea – purtător de cuvânt Primaria Galați: Este un accident regretabil, o situație excepțională generată de vântul foarte puternic din aceste zile. Se fac zilnic fasonări și tăieri de crengi și arbori uscați prin intermediul serviciului public de specialitate.
Polițiștii s-au deplasat și ei în zona unde a avut loc incidentul iar în acest caz au deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
Ieri, județul Galați s-a aflat sub Cod Galben de vânt puternic pentru mai bine de jumătate de zi.