A fost lansat oficial programul InterReg Next România-Ucraina, un program de cooperare transfrontalieră finanțat de Uniunea Europeană. Acesta este valabil până în 2027 și dispune de 54 de milioane de euro, fonduri nerambursabile. Instituțiile și comunitățile din cele două țări vor putea depune proiecte pentru protecția mediului, pentru dotări moderne ale școlilor, spitalelor și ale instituțiilor de cultură, în timp ce autoritățile vor putea să eficientizeze managementul frontierei comune.
Între 2014 și 2022 au fost realizate 66 de programe finanțate de Comisia Europeană cu peste 50 de milioane de euro, fonduri nerambursabile.
Cele mai importante exemple sunt dotările cu echipamente a 4 spitale, două din România – în Tulcea și Măcin, și două în regiunea Odesa.
Se adaugă modernizarea sistemelor de canalizare și de gestionare a apelor reziduale din Tulcea și Ismail.
Un proiect în curs de definitivare este la Recea, județul Maramureș. Aici se construiește un centru de terapii alternative pentru copii.
Potrivit oficialilor prezenți la evenimentul de lansare a programului, niciun proiect dintre cele demarate din 2014 și până astăzi nu a fost întrerupt – nici de pandemie, nici de războiul din Ucraina.
Comunitățile din vecinătatea frontierei dintre cele două state numără peste 10 milioane de oameni.