Parlamentul European a decis să interzică aplicaţia chineză de clipuri video TikTok pe telefoanele angajaţilor, din motive de securitate, a anunțat un oficial european. Legislativul comunitar se aliniază astfel instituțiilor care iau această măsură în plan mondial.
Interdicţia se va aplica şi pentru dispozitivele private conectate la e-mailul Parlamentului, a spus oficialul, adăugând că decizia urmează să fie anunţată în curând.
Comisia Europeană şi Consiliul UE au interzis de săptămâna trecută TikTok pe telefoanele angajaţilor, subliniind preocupările tot mari cu privire la compania deţinută de firma chineză ByteDance.
Platforma ultrapopulară de clipuri video, deţinută de compania chineză ByteDance, a fost luată în vizor de occidentali, sub suspiciunea că Beijingul ar putea obţine acces la datele utilizatorilor săi din întreaga lume.
Beijingul a negat în mod constant că ar avea astfel de intenţii. În SUA, aplicaţia este considerată o ameninţare la adresa securităţii naţionale, fiind interzisă de la sfârşitul lui decembrie pe telefoanele funcţionarilor din administraţie.
Recent, şi angajaţii agenţiilor federale au fost somaţi să procedeze la fel.
Canada a adoptat o decizie similară luni. India a interzis, de asemenea, aplicaţia.
Parlamentul danez a anunţat marţi că le-a cerut deputaţilor şi întregului personal să dezinstaleze aplicaţia TikTok de pe dispozitivele mobile de serviciu, din cauza „riscului de spionaj”, notează AFP, preluată de Agerpres.