Amnesty International: Aproape 100 de persoane au fost executate în Iran în primele două luni ale anului

Autorităţile iraniene au executat cel puţin 94 de persoane numai în ianuarie şi februarie, informează joi organizaţia pentru apărarea drepturilor omului Amnesty International, relatează dpa.

03 Martie 2023, 10:54 (actualizat 03 Martie 2023, 11:03) Știrile TVR |

Aproape 100 de persoane au fost executate în Iran în primele două luni ale anului

Amnesty International şi Centrul Abdorrahman Boroumand, o organizaţie pentru drepturile omului cu sediul în SUA, susţin că autorităţile din Iran au executat cel puţin un arab ahwazi, cea mai mare comunitate arabă din Iran care se află în principal în provincia Khuzestan, 14 kurzi şi 13 baluci după „procese grosolan de nedrepte”, condamnând alţi circa o duzină la moarte de la începutul anului.

Potrivit cercetărilor celor două organizaţii, numărul execuţiilor a crescut semnificativ comparativ cu anul trecut. De asemenea, ele au citat surse care vorbesc despre „violenţă sexuală terifiantă şi alte acuzaţii de tortură”.

„Autorităţile iraniene efectuează execuţii la o scară înspăimântătoare”, a declarat directorul executiv al centrului Abdorrahman Boroumand, Roya Boroumand.

„Acţiunile lor reprezintă un numai un atac la dreptul la viaţă şi o tentativă neruşinată de a continua oprimarea minorităţilor etnice, ci şi o încercare de a răspândi teama că protestele vor fi întâmpinate cu forţă brutală (…)”, au menţionat acestea.

„Este un lucru atroce că execuţiile au loc în urma utilizării sistematice a mărturisirilor obţinute prin tortură pentru a-i condamna pe inculpaţi în procese grosolan de nedrepte”, a declarat Diana Eltahawy, din cadrul Amnesty International.

Ea a îndemnat „toate statele să-şi exercite jurisdicţia universală asupra tuturor oficialilor iranieni asupra căror există suspiciuni rezonabile de responsabilitate criminală pentru infracţiuni în conformitate cu legea internaţională şi alte grave încălcări ale drepturilor omului”.

Activiştii pentru drepturile omului au fost foarte critici faţă de utilizarea pedepsei cu moartea în Iran de mulţi ani, afirmând că aceasta poate fi utilizată ca un mijloc de reprimare şi de procese incorecte.

Datele oficiale privind execuţiile nu sunt cunoscute. Potrivit Amnesty International, cel puţin 250 de persoane au fost executate în Iran în prima jumătate a lui 2022, în principal pentru infracţiuni legate de droguri.

Iranul a executat, de asemenea, patru participanţi la recentul val de proteste. În Iran execuţiile au loc de obicei prin spânzurare.

Source

Distribuie știrea