Inteligența artificială este din ce în ce mai des folosită în sectorul creativ. Asta ridică discuții aprinse în legătură cu drepturile de autor asupra operei. În SUA, biroul pentru drepturile de autor cere solicitanților să precizeze dacă în proiectul lor a fost folosită și inteligența artificială.
Artista newyorkeză Kris Kashtanova a creat o carte ilustrată de 18 pagini cu ajutorul inteligenței artificiale. Programul utilizat Midjourney a generat imaginile cărții sale pentru care a primit drepturile de autor în septembrie anul trecut.
Artista a declarat atunci pe platformele de socializare că această recunoaștere înseamnă că artiștii beneficiază de protecție legală pentru proiectele în care este implicată și inteligența artificială.
5 luni mai tarziu, Oficiul american pentru drepturi de autor a revenit asupra deciziei, precizând că imaginile din carte nu sunt produsul unui autor uman, dar i-a permis lui Kris să-și păstreze drepturile de autor pentru aranjamentul din volum.
Kris Kastasnova, artistă: Nu mă supără această decizie pentru că sunt realistă. Este o tehnologie foarte nouă. Oamenii se tem de ea.
Cazul ei a declanșat o dezbatere aprinsă în lumea artei americane cu privire la cine deține opera creată cu ajutorul inteligenței artificiale.
Ryan Merkely, jurist, Oficiul de creație: Proprietatea intelectuală și drepturile de autor, în mod particular, se referă la profitul obținut din creație. Nu este vorba numai despre legea copyright din SUA. E un set de legi și tratate la nivel global.
În S.U.A. și în multe alte țări, oricine se implică în sectorul creativ are de obicei drepturi legale imediate asupra acesteia. Instanțele, inclusiv Curtea Supremă americană, au susținut de mult timp că un autor trebuie să fie o ființă umană.
Biroul pentru drepturile de autor cere acum ca solicitanții să dezvăluie când munca lor include material creat de AI.
CUVINTE CHEIE
Articole pe aceeaşi temă