La 18 ani, Emma Răducanu (150 WTA) a obținut cea mai mare victorie a carierei și s-a calificat în semifinale la US Open. Jucătoarea britanică cu origini românești a învins-o pe campioana olimpică de la Tokyo, elvețianca Belinda Bencic, favorită 11, în două seturi, 6-3, 6-4.
Emma Răducanu, jucătoare cu tată român și mamă chinezoaică și care reprezintă Marea Britanie, a ajuns în semifinale la US Open, ultimul turneu de Mare Șlam al anului, venind din calificări și fără să piardă set.
Răducanu a învins-o pe recent medaliata cu aur la Jocurile Olimpice Belinda Bencic după o oră și 24 de minute de joc. În acest meci a reușit 6 ași, față de unul elvețianca, a comis doar 12 erori neforțate, în timp ce adversara a făcut 21, și a reușit 23 de lovituri câștigătoare față de 19 Bencic.
The summer of dreams continues for @EmmaRaducanu
The 18-year-old advanced to the semifinals of a major for the first time, defeating Bencic 6-3, 6-4.
Full match report
— US Open Tennis (@usopen) September 8, 2021
În semifinale, jucătoarea britanică se va confrunta cu învingătoarea partidei dintre Karolina Pliskova (favorită 4) și Maria Sakkari (favorită 17).
Emma Răducanu a impresionat prin jocul ei la US Open, la fel ca jucătoarea canadiană de 19 ani Leylah Fernandez, ajunsă și ea în semifinale după ce a trecut de Elina Svitolina în sferturi.
Sportiva s-a făcut remarcată în iulie 2021 la Wimbledon, unde a atins optimile de finală la prima sa participare la un turneu de Grand Slam.
Emma s-a născut în Canada, din tată român și mamă chinezoaică, și a ajuns în Marea Britanie la vârsta de doi ani, începând să joace tenis la cinci ani. Spune că jucătoarele pe care le admiră sunt Simona Halep și Li Na.