Pentru prima dată în istoria sa, Arabia Saudită trimite doi conaționali în spațiu. Evenimentul este şi mai important prin faptul că la bordul rachetei Falcon 9 a Space X s-a aflat și o femeie saudită. Misiunea privată organizată de compania Axiom Space este de a-i duce pe astronauți, 4 în total, pe Stația Spațială Internațională.
Racheta a fost lansată de la Cape Canaveral, Florida, și totul a decurs fără probleme.
După ce s-a încheiat întreaga procedură de decuplare a capsulei, tânăra astronaută s-a adresat din spațiu întregii planete.
RAYYANAH BARNAWI, astronaută saudită: Vă salut din spaţiu! Este uluitor să poţi vedea Terra din această capsulă. Suntem aici şi simţim microgravitația mulţumită Regatului Saudit şi a liderilor săi care au sprijnit misiunea.
Rayyanah Barnawi, sponsorizată de guvernul Arabiei Saudite, cercetătoare în domeniul celulelor stem, a devenit prima femeie din regat care a mers în spațiu. Ea a fost însoțită de Ali al-Qarni, un pilot de vânătoare din cadrul Forțelor Aeriene Regale Saudite.
Ei sunt primii din țara lor care călătoresc cu o rachetă, după un prinț saudit, acesta ajungând în spațiu la bordul navetei Discovery, în 1985.
ALI ALQARNI, astronaut saudit: Este un moment istoric nu numai pentru mine, ci pentru toţi saudiţii. Nu am fi putut face asta fără sprijinul, dragostea şi încrederea voastră.
Este al doilea zbor privat către Stația Spațială Internațională organizat de Axiom Space.
Primul a fost realizat anul trecut, pentru trei oameni de afaceri, cu un alt astronaut NASA pensionat. Compania, cu sediul în Houston, a păstrat secret costul unui bilet la acest zbor, dar surse din NASA spun că ar fi vorba de 55 de milioane de dolari pentru fiecare.
CUVINTE CHEIE
Articole pe aceeaşi temă