„Acest lucru permite avansarea demersurilor de organizare a Festivalului Enescu conform programului. Alocarea finanţării pentru programul Festivalului Enescu 2021 a fost anunţată de ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, în luna februarie 2021, iar ulterior Parlamentul a aprobat-o”, potrivit unui comunicat al organizatorilor, transmis marţi.
Peste 3.500 de artişti străini şi români vor participa la festival, în condiţiile în care evenimentul va avea o durată record de patru săptămâni.
Până pe 28 iunie, iubitorii muzicii care vor să aibă acces la abonamente se pot înscrie în loteria abonamentelor la linkul: https://service.eventim.ro/loterie-festivalul-enescu-2021/. Tragerea la sorţi va fi pe 1 iulie, iar câştigătorii vor avea 14 zile pentru a cumpăra abonamentele. Pe 19 iulie, se vor pune în vânzare biletele individuale.
Spre deosebire de celelalte ediţii, Festivalul Enescu 2021 va trece printr-o serie de transformări şi adaptări, pentru a face faţă provocărilor pandemiei de COVID-19, cele 78 de concerte fiind organizate în patru serii:
* Mari Orchestre ale Lumii (concerte desfăşurate la Sala Palatului);
* Concerte şi Recitaluri (la Ateneul Român, după amiaza);
* Muzica Secolului XXI (la Sala Radio);
* Enescu şi Contemporanii (concerte de dimineaţă, la Sala Auditorium).
Concertele se vor desfăşura cu respectarea regulilor sanitare.
Ministerul Culturii va aloca sume importante pentru Programul „Timişoara Capitală Culturală Europeană” şi Festivalul Internaţional „George Enescu”, anunţa, pe 16 februarie, ministrul Bogdan Gheorghiu.
„În actualul buget am avut în vedere să fie cuprinsă şi finanţarea a două proiecte mari de ţară. Şi aici am avut discuţii cu Ministerul Finanţelor. (…) În urma acestor demersuri, ni s-au suplimentat 60 de milioane de lei pentru proiecte dedicate Programului ‘Timişoara Capitală Culturală Europeană’. La aceste 60 de milioane de lei, se adaugă alte 60 de milioane credite de angajament pentru a se putea contracta alte proiecte viitoare. (…) Anul acesta, fiind Anul George Enescu şi cu speranţa că evoluţia epidemiologică ne va permite să desfăşurăm acest proiect ambiţios, (…) am primit o finanţare istorică pentru acest festival. Vorbim de 52 de milioane de lei, pentru că este un an extrem de important, sunt 140 de ani de la naşterea marelui compozitor”, declara Gheorghiu.
Potrivit ministrului, şi statul francez a fost interesat în a se implica activ pentru celebrarea împreună a Anului George Enescu.
Sursa: Agerpres