Toate cele cinci apartamente de la demisol au fost inundate. Pe anumite porțiuni, nivelul apei a atins 25 de cm și tot ce au avut oamenii în acele zone e distrus.
Locatarii spun că, de fiecare dată când plouă mai tare, apa le intră în casă. Acum s-au pregătit cu saci de nisip și pompe. Dar, degeaba.
Președinta asociației de proprietari spune că a încercat să obțină ajutor de la primărie. Dar, a fost întâmpinată de un paznic. Ea crede că lipsa de investiții în rețeaua de canalizare și numărul prea mare de construcții imobilare au condus la această situație.
Bucureștiul și Ilfovul au fost, aseară, sub Cod portocaliu de ploi torențiale.