Pentru câteva zile, milioane de români au fost victime certe sau potențiale ale unui atac cibernetic masiv. Un grup neidentificat de criminali cibernetici a penetrat rețeaua digitală a unuia dintre cei mai importanți furnizori de servicii de semnătură electronică și apoi a pătruns în alte servicii publice de plăți sau licitații.
Mulți utilizatori ai aplicației Ghișeul.ro dar și cei care participă la licitații în sistemul de achiziții publice s-au trezit cu conturile blocate și preluate ostil.
Atacul de tip ransomware a criptat o parte din datele electronice stocate, astfel încât acestea să nu mai poată fi utilizate până la plata unei recompense.
Autoritățile de protecție cibernetică au îndepărtat după câteva zile amenințarea, însă numeroase persoane fizice au pierdut controlul asupra conturilor, fie acestea în spațiul virtual public, fie în rețelele sociale.
Astfel de incidente de securitate cibernetică sunt tot mai frecvente și mai dificil de combătut fără o pregătire minimă a utilizatorilor digitali.
Din acest motiv, fiecare dintre noi trebuie să înțeleagă cum reacționează când descoperă că este ținta unui atac de acest tip.
Detalii, în secțiunea video, de la avocata Silvia Uscov.