Românii se implică foarte puțin în acțiuni de voluntariat, arată un raport privind gradul de generozitate la nivel mondial

Românii nu sunt atraşi de voluntariat. Doar unul din zece a participat anul trecut la acţiuni de binefacere, potrivit World Giving Index, cel mai recent raport privind gradul de generozitate la nivel mondial. Primul loc în lume la voluntariat este ocupat de Liberia, iar România este pe poziţia 121. Ţara noastră este însă înaintea Poloniei, Croaţiei şi Greciei. Raportul analizează şi gradul de implicare în ajutarea străinilor şi donaţiile în bani.

Topul generozității la nivel mondial este deschis de Liberia, unde 65% dintre oameni participă la acțiuni de voluntariat.

Statele Unite ale Americii se situează pe a cincea poziție, în timp ce țări precum Marea Britanie, Belgia sau Suedia sunt mai jos în clasament.

România ocupă locul 121 din 142 de țări supuse analizei, cu doar 10% acțiuni dedicate voluntariatului.

Țara noastră devansează însă Croația, Grecia, Bulgaria și Polonia, clasată chiar pe ultimul loc.

Mălina Voicu, sociolog: În general, țările post comuniste au voluntariatul foarte scăzut, au nivel de încredere generalizată și încredere în instituții foarte scăzută. A rămas de pe vremea comunismului ideea că era muncă voluntară obligatorie. Societățile înalt dezvoltate s-au dezvoltat și pentru că oamenii cooperează.

Costel Gâlcă, avocat specializat în dreptul muncii: Câți oameni ați văzut coborând în fața blocului să dea zăpada de la intrare și câți s-au dus să curețe mașina de zăpadă? Am văzut mulți tineri că se miră că angajatorii cer experiență. Ar trebui să fie o piață din partea tuturor societăților comerciale, instituțiilor publice, să fie pe un portal și cine dorește să aplice.

Voluntariatul contează mult în orice CV, indiferent de vârstă, spun specialiștii în resurse umane. Aceștia estimează că, în viitor, interesul românilor pentru acțiunile de voluntariat va crește, mai ales dacă vor fi promovate tot mai mult încă din școală.

Leonard Rizoiu, expert Resurse Umane: Generația tânără care vine e foarte dedicată în special în zona de conservare a mediului și a drepturilor omului, sunt foarte aplecați spre a face voluntariat și pentru colaborări internaționale în special, fie că sunt programe studențești, fie internaționale, își îmbogățesc CV-ul și contează foarte mult ca experiență.

Oana Botolan, expert Resurse Umane: Este procent îmbucurător. Acest procent se datorează tinerilor și companiilor multinaționale, care tot mai mult și pentru că au angajați tineri, dar și prin practicile globale aduse în România.

Jamaica ocupă primul loc la capitolul implicare în ajutarea străinilor, urmată de două țări din Africa, Liberia și Libia. Iar Myanmar este pe prima poziție în clasamentul donațiilor în bani.

Distribuie știrea