A fost anihilată o importantă rețea de contrabandiști de țigări, care lucra sub acoperirea Poliției de Frontieră. Cum era organizat și cum funcționa totul

Contrabanda de ţigarete a luat amploare în vestul și sudul țării, cu ajutorul polițiștilor de frontieră. Este concluzia la care au ajuns procurorii DIICOT și ofițerii anticorupție, după aproape doi ani de investigații. Aceștia au anihilat o rețea de traficanți, extrem de bine organizată și protejată de polițiști de frontieră. Anchetatorii susțin că aceștia ar fi primit, în schimb, periodic, bani și favoruri. În dosar este vizat chiar șeful Poliției de Frontieră Mehedinți.

30 Iunie 2021, 19:45 (actualizat 30 Iunie 2021, 20:06) |

Au fost percheziții la sediul Poliției de Frontieră din Mehedinți, acasă la mai mulți polițiști, la sediile mai multor societăți comerciale și la traficanți. Aproape 90 de persoane au fost duse la audieri. Unii la București, alții în Mehedinți.

Ancheta a început în 2019. Atunci au apărut primele suspiciuni că o rețea de contrabandiști introducea în țară țigări sub protecția unor polițiști. Cu ajutorul lor, tirurile încărcate cu țigări ce veneau din Serbia, Ucraina și Republica Moldova intrau în România, cel mai probabil prin Vama Porțile de Fier, susțin surse juridice. Acolo a fost șef Sorin Coman, până să fie numit comandantul structurii poliției de frontieră din Mehedinți.

Potrivit DIICOT, rețeaua era foarte bine organizată pe ierarhii. Și toți membrii respectau cu strictețe regulile de operare și măsurile de precauție stabilite de lider. Acesta era cel care negocia cu furnizorii prețurile, cantitățile și sortimentele. Și stabilea sarcinile pentru fiecare subaltern, de la preluarea și transportul țigaretelor, până la vânzarea lor. Rețeaua era protejată de anumiți polițiști de frontieră, în schimbul unor sume de bani sau favoruri materiale periodice, după cum susțin procurorii DIICOT.

Membrii grupării sunt cercetați pentru trafic de țigări și constituirea unui grup infracțional organizat. Polițiștii de frontieră pot fi acuzați și de favorizarea infractorului.

Sorin Crudiu, avocat: „Este un dosar amplu de contrabandă cu țigări și grup infracțional organizat”.

LUCIAN BODE, ministrul Afacerilor Interne: „Au fost chemate, invitate la audieri un număr de aproximativ 90 de persoane. Sunt vizaţi, din păcate, şi un număr de 5 cadre ale Ministerului Afacerilor Interne, dintre care doi ofiţeri de poliţie de frontieră, un agent de poliţie de frontieră şi un agent. Toţi vor răspunde în fața legii”.

Prejudiciul estimat se apropie de 4 milioane de lei.

Source

Distribuie știrea