A murit publicistul, reporterul şi diplomatul Neagu Udroiu

10 Septembrie 2022, 12:47 (actualizat 10 Septembrie 2022, 12:53) Știrile TVR |

A murit publicistul, reporterul şi diplomatul Neagu Udroiu / UZPR

„Momente când cuvintele nu îşi mai au nici un rost… Cu profund regret, anunţăm că Neagu Udroiu, cunoscut publicist, reporter şi diplomat, fost ambasador al României în Finlanda şi Estonia, ne-a părăsit în această dimineaţă. Drum lin spre stele, maestre!”, se arată într-un mesaj al Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România postat pe Facebook.

„S-a născut la 3 aprilie 1940, în satul Cartojani (Vlaşca), judeţul Teleorman. Absolvent de universitate tehnică, Neagu Udroiu a intrat în lumea dificilă şi solicitantă a presei în anii 1990, iar stilul său s-a remarcat rapid, Neagu Udroiu ducând în lumea informării succinte accentul de scriitor care a făcut din materialele sale reportaje de o originalitate pregnantă”, menţionează UZPR.

Potrivit sursei citate, Neagu Udroiu „a susţinut proiecte de excepţie ale UZPR şi a crezut în forţa mass-media”.

„A dăruit generaţiilor care vin o pleiadă de volume în care reporterul care a fost a strălucit magnetic – „Terra, casa în care locuim”, „Mâine, în secolul următor”, „Reporter pe Mississippi”, „Zăpezi din Miazănoapte”, „Sita lui Eratostene”, „Regatul meu pe-o ştire”, „Sub roţile Carului mare”, „Cavaleri ai Ordinului Gutenberg”, „Pieton prin oraşele lumii”, „Emisferele de Magdeburg. Pagini de jurnal”, „Ferestre spre Carpaţi”, „America, un loc sub soare”. ‘Când hotărăşti să te apuci de gazetărie, trebuie să ai convingerea că eşti făcut pentru ea’, spunea cel care a rămas până la sfârşitul vieţii un om de presă autentic”, menţionează UZPR.

Neagu Udroiu, fișă biografică

Neagu Udroiu s-a născut la 3 aprilie 1940, în localitatea Cartojani, fostul judeţ Vlaşca, astăzi Teleorman. A absolvit Institutul Politehnic Bucureşti, Facultatea de Metalurgie (1959-1964), fiind de profesie inginer electrotehnic.

A lucrat la Uzinele Vulcan din Bucureşti (1955-1958 – ucenic, 1958-1959 – lăcătuş, 1964-1966 – inginer). În 1966, a început să lucreze în presa scrisă (1966-1974, 1978-1979), apoi în radio-televiziune (1974-1978; 1997-1999; 2008-2012).

A beneficiat, în perioada 1973-1974, de o bursă de studii acordată de World Press Institute (SUA).

Între anii 1979-1997, a desfăşurat activitate în Agenţia Naţională de Presă, respectiv secretar general de agenţie în cadrul Agerpres şi apoi director al Rompres. Ulterior, s-a dedicat, între anii 1999-2001, mediului editorial, activând ca şef departament în cadrul Editurii Niculescu, pentru ca apoi să fie director de programe culturale în cadrul televiziunii România de Mâine.

A fost ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al României în Finlanda şi Estonia (2001-2006).

A fost cetăţean de onoare al oraşului american Minneapolis şi al localităţii Bolintin Vale.

Printre volumele publicate se numără: ”Profesiune şi sens de viaţă” (1973), ”Sita lui Eratostene” (1981); Zpezi din Miazzi (1982): ”Pieton prin sate şi oraşe româneşti” (2000); ”Sub roţile Carului Mare” (1998); ”Emisferele de Magdeburg” (2001); ”Reporter pe Mississippi” (1976); ”Hawaii” (1977); ”Pieton prin oraşele lumii” (3 volume – 1976, 1994, 1989): ”Ferestre spre Carpaţi” (1983); ”Mâine, în secolul următor” (1985); ”Terra, casa în care locuim” (1983); ”America, un loc sub soare” (1991); ”Lumea nouă cinci veacuri de nesingurătate” (vol. I La nord de Rio Grande 1994, vol. II La sud de Rio Grande 1998); ”Watergate un crâmpei de istorie american” (1994); ”Români la Nord şi la sud de Ecuator” (1994); ”Japonia se scufundă?” (1996); ”China, dragonul pe roţi” (1997); ”Coreea de Sud şi veacul Pacificului” (1997); ”Zăpezi din Miazănoapte. Ambasador în Finlanda” (2007); ”Zăpezi din Miazănoapte. Ambasador în Estonia” (2011), ”Piloţii de Formula 1” (2009). În lucrarea „Condeie, voci, chipuri. Presa Românească – pagini de istorie” (2015), lucrare impresionantă de 1.930 de pagini, a încercat un demers amplu despre personalităţile care şi-au adus o contribuţie în presa din România.

Source

Distribuie știrea