Acuzații grave la Teatrul Național de Operă și Balet Oleg Danovski din Constanța. Mai mulți artiști și foști angajați susțin că au fost umiliți, certați, loviți și hărțuiți sexual chiar de prim-balerinul instituției, care i-ar fi amenințat și cu condiționarea apariției pe scenă. Acesta, dar și soția sa, director în cadrul instituției, spun că acuzațiile trebuie probate în instanță. Corpul de control al Ministerului Culturii face verificări la Teatrul de Operă și Balet după ce artiștii au trimis un memoriu.
Artiștii spun că viața lor în Teatrul Național de Operă și Balet Oleg Danovski a fost un chin și erau terorizați la locul de muncă.
Ei susțin că erau certați, unii dintre ei chiar loviți, iar cele mai grave acuzații sunt de hărțuire sexuală.
Cel învinuit de toate aceste lucuriri revoltătoare este chiar prim-balerinul și coregraful Horațiu Cherecheș. Iar problemele de comportament ar fi început când soția acestuia, Monica Cherecheș, a devenit director în instituția de cultură.
Din cauza tensiunilor și a avansurilor, mulți au cedat și au renunțat să lucreze în teatru. Printre aceștia, chiar și colaboratori din străinătate.
De cealaltă parte, coregraful și soția sa, director în cadrul instituției, susțin că acuzațiile nu sunt adevărate și trebuie demonstrate în instanță.
Cei care reclamă abuzurile au trimis un memoriu la Ministerul Culturii. Corpul de control a anunțat că face verificări în acest caz. Va fi prezentat un raport cu concluziile și, în funcție de acestea, se vor dispune măsuri.