Alunecări de teren produse în trei comune din Bistrița Năsăud. O gospodărie este în pericol

Alunecări de teren. Arhivă

În comuna Ilva Mare, alunecarea de teren a afectat un drum comunal şi reprezintă un risc pentru o gospodărie aflată în apropiere, situaţia fiind monitorizată de comitetul local pentru situaţii de urgenţă.

La Feldru, un drum secundar a fost blocat de o alunecare de teren, iar în zonă s-a intervenit cu un buldoexcavator.

Cea de-a treia alunecare de teren s-a produs în comuna Leşu, unde situaţia este monitorizată de autorităţile locale.

„Conform prevederilor legale, la nivelul Instituţiei Prefectului au fost constituite comisii mixte de la instituţiile cu atribuţii, în vederea evaluării pagubelor produse şi stabilirii măsurilor care se impun în astfel de situaţii”, se mai menţionează în comunicat.

Source

Distribuie știrea