Arhiepiscopia Tomisului: Înaltpreasfinţitul Părinte Teodosie a oferit o soluţie strict duhovnicească

Arhiepiscopul Teodosie a oferit „o soluţie strict duhovnicească”, în timpul discuţiei avute la un post de radio cu o femeie care se plângea că soţul o abuzează psihologic, a transmis, luni, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului, Cristian Pricop.

„Aprecierea unui abuz sau a unei violenţe o face legea statului, prin organele abilitate. Înaltpreasfinţitul Părinte Teodosie a oferit o soluţie strict duhovnicească. Dezavuăm interpretările pline de reproş care s-au stârnit pe seama sfaturilor solicitate şi oferite cu bună credinţă”, a precizat reprezentantul Arhiepiscopiei Tomisului.

El a mai afirmat că printre atribuţiile unui arhiereu al Bisericii se numără şi aceea de învăţător al comunităţii pe care o păstoreşte. Potrivit legii canonice, dar şi drepturilor garantate de Constituţie, el se exprimă faţă de propriii credincioşi „în deplin acord cu doctrina, morala şi cultul confesiunii din care face parte, beneficiind deplin de libertatea de manifestare religioasă (…) precum şi de autonomia faţă de stat şi faţă de celelalte sisteme religioase ori filosofice”.

„Astfel, în cazul prezentat, o credincioasă a fost încurajată să invoce ajutorul lui Dumnezeu şi să îşi păstreze, prin fidelitate, puterea de a purta Crucea vieţii de familie, pentru ca Dumnezeu să suplinească acea lipsă de empatie a soţului iar legământul martiric al căsniciei să rămână curat. Acest lucru a fost propovăduit în Creştinism dintotdeauna şi de către toţi. De aceea, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop nu s-a exprimat într-o calitate străină – lăsând specialiştilor (medici, psihologi, etc.) rolul lor în societate – ci a oferit un sfat duhovnicesc în deplină armonie cu propria învăţătură religioasă”, a mai transmis purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului.

Distribuie știrea