Aur pentru David Popovici la 200 m liber, la Campionatele Naţionale în bazin scurt de la Otopeni

12 Noiembrie 2022, 14:00 (actualizat 12 Noiembrie 2022, 14:07) Știrile TVR |

David Popovici continuă să impresioneze, de această dată la Campionatele Naţionale în bazin scurt de la Otopeni.

În finala de la 200 de metri liber, Popovici a terminat primul, cu timpul de 1 minut 43 de secunde şi 6 sutimi, acelaşi înregistrat anul trecut, în Rusia.

Popovici: Da, e propriul meu record de anul trecut de la Kazan, probabil că o să-l bat curând, nu e neapărat ceva ce m-am setat, dar dacă o să se întâmple, o să-l accept bucuros.

David va mai înota la aceste campionate naţionale în 3 curse, din care una, cea de 100 de metri fluture, reprezintă o noutate pentru dinamovist:

Popovici: Am zis mai demult şi mă ţin de vorba pe care am zis-o, că vreau să adaug cât mai multe probe în palmares, vreau să fac cât mai multe şi să concurez în cât mai multe şi aşa că ştiu că sunt un fluturist decent.

Campioana mondială şi vicecampioana europeană de juniori la 50 de metri liber, Bianca Costea a câştigat doar finala B a probei, la Otopeni. Bianca se pregăteşte în Danemarca pentru mondialele în bazin scurt din Australia, din decembrie.

Bianca Fluture: Condiţiile sunt foarte bune în Danemarca, mă antrenez în două bazine, cu siguranţă Danemarca este o ţară care are înotători foarte buni şi de la care am foarte multe de învăţat. Urmează să am campionatul mondial din Australia, şi doresc să obţin un rezultat cât mai bun acolo.

Source