BIOdyssey, primul hub de inovație în tehnologii medicale din România. Înscrierea este gratuită

Românii care vor să schimbe în bine sistemul de sănătate vor fi ajutaţi să-şi transforme visul în realitate. Se pot înscrie la programele gratuite BIOdyssey, primul hub de inovație în tehnologii medicale din România care derulează programe similare celor de la universitățile de top Technion Israel și Stanford. Experţi internaţionali îi vor învăţa să-şi pună în practică ideile şi chiar să ajungă antreprenori de succes.

13 Noiembrie 2022, 21:09 (actualizat 13 Noiembrie 2022, 21:15) Știrile TVR |

Inventator de roboţi chirurgicali, profesorul Alon Wolf de la Universitatea Technion din Israel, una dintre cele mai bune din lume în domeniul inovaţiei, este unul dintre experţii care îi vor învăţa pe români să-şi transforme ideile de viitor în produse care să revoluţioneze Sănătatea.

Cei care se înscriu la programele hubului vor învăţa mai întâi secretele inovaţiei. Dacă ideile lor îi vor convinge pe mentori, în primăvară vor afla şi cum îşi pot transforma ideea într-un start up de succes.

Cu fonduri din programul de redresare şi rezilienţă pot fi digitalizate şi spitalele de la noi.

Cele mai bune proiecte selectate în hubul de inovaţie BIOdyssey vor fi sprijinite şi de investitori privaţi.

Source

Distribuie știrea