Biroul Procurorului Public European, pregătit să-şi înceapă activitatea la 1 iunie

Şefa Biroului Procurorului Public European (EPPO), Laura Codruţa Kövesi, le-a trimis o scrisoare comisarilor europeni Didier Reynders (justiţie) şi Johannes Hahn (buget şi administraţie) în care anunţă că noul organism este pregătit să-şi înceapă activitatea la 1 iunie, informează luni euractiv.com.

10 Mai 2021, 10:58 (actualizat 10 Mai 2021, 11:01) |

Laura Codruța Kovesi / FOTO: Agerpres/EPA

Dintre cei 40 de procurori europeni adjuncţi, până în prezent au fost aprobaţi zece, în timp ce pentru ceilalţi procedurile sunt în desfăşurare.

Gabriel Seixas va avea misiunea de a depista la Luxemburg fraudele cu fonduri europene.

EPPO, care ar fi trebuit să fie operaţional la sfârşitul anului 2020, este o instituţie independentă însărcinată cu investigarea, urmărirea penală şi aducerea în faţa justiţiei a infracţiunilor împotriva bugetului UE, cum ar fi corupţia sau frauda transfrontalieră cu TVA de peste 10 milioane de euro. Lista infracţiunilor se va putea extinde în viitor pentru a include, de exemplu, faptele de terorism.

Biroul Procurorului Public European va funcţiona ca o structură colegială, formată din două niveluri. Nivelul central va fi format din procurorul-şef european, care va avea responsabilitatea generală a biroului. Nivelul descentralizat va fi alcătuit din procurori europeni delegaţi situaţi în statele membre, care vor fi însărcinaţi cu activitatea de zi cu zi a investigaţiilor şi urmăririlor penale în conformitate cu regulamentul şi cu legislaţia respectivului stat membru.

Nivelul central va monitoriza, va conduce şi va supraveghea toate investigaţiile şi urmăririle penale desfăşurate de procurorii europeni delegaţi, asigurând astfel o politică consecventă în materie de investigaţii şi urmărire penală în întreaga Europă. Deşi competenţa sa este limitată la statele membre participante, EPPO va coopera cu celelalte state din UE neparticipante.

Activitatea EPPO va fi complementară celei a Biroului european de luptă antifraudă (OLAF) şi a Eurojust (agenţie a Uniunii Europene ce se ocupă de cooperarea judiciară în materie penală între agenţiile statelor membre), care nu sunt echipate pentru a ancheta sau pentru a urmări penal cazuri individuale.

Dintre cele 27 de state membre ale Uniunii Europene, cinci nu participă la EPPO: Ungaria, Polonia, Irlanda, Suedia şi Danemarca.

Sursa: Agerpres

Source

Distribuie știrea