BISTRIȚA NĂSĂUD | Staţiunea Băile Figa şi-a deschis porţile; turiştii – încurajaţi să folosească transportul ”verde”

15 Iunie 2021, 14:51 (actualizat 15 Iunie 2021, 15:04) |

Băile Figa

Potrivit primarului din Beclean, Nicolae Moldovan, au fost construite piste pentru biciclete pe o lungime de 10 kilometri, iar de la 1 iulie vor deveni operaţionale autobuzele electrice achiziţionate printr-un proiect cu fonduri europene.

De asemenea, pentru ca sezonul estival să poată debuta în 15 iunie, unul dintre bazinele exterioare are, începând cu acest an, apa încălzită.

„Pentru sezonul al 12-lea, noutăţile sunt că avem apa încălzită în unul dintre bazinele mari, la 30 de grade, apoi avem piste de biciclete pe 10 kilometri, chiar până la Băile Figa, iar din 1 iulie vom transporta turiştii şi nu numai, va intra în funcţiune Societatea de Transport Public Local, cu cele opt autobuze electrice. (…) 22 de locuri are un autobuz local şi vor circula din oră în oră”, a declarat pentru AGERPRES Nicolae Moldovan.

Biletul de acces la Băile Figa costă 15 lei, de luni până joi, şi 30 de lei, la sfârşit de săptămână, la care se adaugă 10 lei pentru cei care folosesc, în plus, dotările de la aqua land.

Staţiunea, inaugurată în vara anului 2010, în urma implementării unui proiect cu fonduri europene, se află la o distanţă de aproximativ patru kilometri de oraşul Beclean, într-o depresiune înconjurată de păduri, şi se întinde pe 15 hectare.

Apele sărate şi nămolul de la Băile Figa au proprietăţi terapeutice asemănătoare cu cele de la Techirghiol, iar printre facilităţile oferite turiştilor se numără băi exterioare rustice, unde se pot face împachetări cu nămol, ştranduri cu apă sărată şi apă dulce, aqua land, centru sportiv, instalaţie de aerosoli salini în aer liber.

Turiştii pot alege să se cazeze la cabanele sau căsuţele din imediata vecinătate a Băilor Figa sau la hotelurile şi pensiunile din oraşul Beclean.

Primarul Nicolae Moldovan speră ca acest an să fie ultimul în care sezonul la Băile Figa să se încheie în luna septembrie, fiind în curs de construcţie un centru recreativ cu bazine de înot, bazin cu apă sărată, facilităţi pentru tratament fizioterapeutic şi de petrecere a timpului liber (sală de bowling, sală de fitness, sală de gimnastică), care va permite ca staţiunea să funcţioneze permanent.

Source

Distribuie știrea