Candidatul fals știa toate răspunsurile corecte și le dicta celorlalți. Schemă elaborată pentru fraudarea examenului auto la Brașov. Mită de 5 mii de euro pentru un permis

Permise auto pe bani. Este rețeta aplicată în Brașov, unde zeci de candidați ar fi plătit între 2.500 și 5.000 de euro de persoană pentru a deveni șoferi, din 2013 până în 2020.

16 Iunie 2022, 20:50 (actualizat 16 Iunie 2022, 20:51) Știrile TVR |

Potrivit anchetatorilor, rețeaua includea mai mulți instructori auto, care recrutau candidații dornici să dea mită pentru permisul auto. Aceștia își stabileau reședința pe o perioadă de un an în județul Brașov, unde făceau școala de șoferi, cu promisiunea obținerii permisului de conducere în mod fraudulos.

Pentru fraudarea probei teoretice, în sală era prezent un candidat fals, care, pe timpul examenului, le transmitea candidaților răspunsurile corecte, apoi părăsea sala.

Pentru acest serviciu, fiecare candidat plătea între 2.500 și 5.000 de euro.

Metoda a fost aplicată încă din 2013, timp de 7 ani, însă cercetările au început abia în 2019.

Ofițerii Direcției Generale Anticorupție au făcut 6 percheziții în acest dosar, la domiciliile unor persoane și sedii de firme, atât în Brașov cât și în Galați.

14 persoane au fost aduse cu mandat la audieri.

Au fost emise inițial ordonanțe de reținere pe o perioadă de 24 de ore pentru 6 suspecți. Ulterior, instanța a decis ca aceștia să fie cercetați sub control judiciar.

Anchetatorii continuă cercetările pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, fals intelectual, cumpărare de influență și trafic de influență.

Source

Distribuie știrea