Caniculă înlocuită de furtuni violente. Cod portocaliu de vreme rea în aproape toată țara
Canicula a adus temperaturi de 40 de grade la umbră, însă și furtuni în toată țara. Joi la prânz, cu greu se putea respira din cauza disconfortului termic, mai ales în localitățile din sudul extrem. În restul țării însă, în doar câteva minute, canicula a fost înlocuită de furtunile violente. Până vineri dimineață, fenomene meteo extreme, cu grindină de mari dimensiuni și ploi torențiale, sunt așteptate în aproape toată România.
În doar câteva minute, natura s-a dezlănțuit în vestul țării.
În Bihor, rafalele de vânt au atins și 100km/h, iar temperatura a scăzut brusc cu 10 grade, în mai puțin de o oră. Mai mulți copaci au fost puși la pământ și 4 mașini au fost avariate. A fost nevoie de intervenția pompierilor.
Probleme au fost și în estul țării. În Galați, un drum a fost complet acoperit de ape după ce șuvoaiele s-au scurs dintr-o zona mai înaltă.
Potrivit meteorologilor, până mâine dimineață, aproape toată țara va fi sub cod portocaliu de instabilitate atmosferică. Asta înseamnă ploi, vijelii și grindină.
În sectorul 4 al Capitalei, primăria a decis să închidă parcurile până mâine dimineață, pentru a evita eventualele accidente cauzate de vremea instabilă.
Meteorologii preconizează că, de luni, temperaturile vor crește din nou.