Premierul Florin Cîțu: Am cerut M. Sănătăţii ca să nu reducă niciodată capacitatea pe care o avem pentru spitalele COVID, nici la ATI. Medicul Virgil Musta vede necesară o altă organizare a spitalelor

Executivul a prelungit starea de alertă cu încă 30 de zile. Restricțiile rămân neschimbate, deși se așteaptă un nou val al pandemiei. Premierul spune că l-am putea traversa și mai ușor dacă s-ar vaccina și mai mulți oameni. Purtarea măștii rămâne obligatorie în spațiile publice închise ori în cele deschise dar aglomerate.

05 August 2021, 19:48 |

Până aproape de jumătatea lunii viitoare, România va fi tot în stare de alertă. Va fi și luna în care, spun autoritățile și specialiștii, va crește substanțial numărul de persoane infectate cu SARS-CoV-2. Motiv pentru care guvernul ia măsuri, dar nu are în vedere noi restricții.

Premierul spune că a cerut Ministerului Sănătății să nu reducă numărul paturilor din spitalele COVID.

„Aceleaşi măsuri pe care le-am avut şi pentru valul unu, doi, trei, în plus avem vaccin. (…) Deşi în spaţiul public se spunea că nu o ducem bine, am ieşit din aceste valuri mult mai bine decât celelalte ţări, fără să închidem economia. Vă asigur că şi de data aceasta vom lua cele mai bune soluţii, dar în funcţie de ce se întâmplă cu situaţia epidemiologică. În acest moment, eu zic că avem măsurile cele mai bune pentru situaţia pe care o avem acum. Dar, aşa cum am spus şi în februarie, aşa spun şi acum, pentru că s-ar putea să fim în faţa unui val patru de o anumită magnitudine sau suntem în faţa unui val patru, am cerut Ministerului Sănătăţii ca să nu reducă niciodată capacitatea pe care o avem pentru spitalele COVID, nici la ATI, nici spitalele COVID. Ele au rămas intacte. Mai mult, am spus că vreau să se pregătească pentru orice situaţie în care dacă avem nevoie de mai multe locuri pentru bolnavi COVID, să putem să le transferăm rapid, fără niciun fel de probleme. Deci au avut timp să se pregătească în această perioadă. Eu nu mă aştept să fie vreo problemă în perioada următoare”, a declarat Florin Cîțu la finalul şedinţei de guvern.

Medicii spun că acum sunt mai bine pregătiți pentru a gestiona un nou val al pandemiei, având în vedere experiența acumulată în cele mai grele luni.

Medicul Virgil Musta vede însă necesară o altă organizare a spitalelor pentru perioada următoare.

Potrivit celei mai recente raportări, în România s-au înregistrat 244 de noi cazuri de COVID. Numărul celor internați se apropie de 500, dintre care 72 sunt la terapie intensivă.

Doi pacienți cu forme grave au murit în ultimele 24 de ore.

Source

Distribuie știrea