Cele mai mari companii de carduri și servicii financiare din lume, Mastercard și Visa, ies cu totul de pe piața rusă ca reacție la situația din Ucraina. Potrivit unui comunicat al Mastercard „cardurile emise de băncile rusești nu mai sunt acceptate în rețeaua Mastercard. Iar orice card Mastercard emis în afara Rusiei nu va mai fi acceptat în magazinele și la bancomatele din Rusia”.
Cele mai multe companii străine, printre care IKEA, Samsung, Yamaha sau Zara și-au sistat exporturile în Federația Rusă, au închis magazine și nici nu mai permit cumpărături online din Rusia. Și marile companii de energie, inclusiv Shell, Exxon sau austriecii de la OMV au anunțat că își vând acțiunile și vor părăsi Rusia.
Nu doar mediul de afaceri se retrage din Rusia, ci și jurnaliștii străini. BBC, televiziunile publice din Germania, Italia și Spania, Bloomberg News sau televiziunea canadiană și-au retras corespondenții locali.
Potrivit unei noi legi adoptate în Duma de Stat, orice referire la operațiunea militară din Ucraina ca o invazie poate atrage până la 15 ani de închisoare.