„Admite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu şi în consecinţă (…) dispune arestarea preventivă, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 17.11.2023, până la data de 16.12.2023, inclusiv, a inculpatului S. I. cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de favorizarea făptuitorului„, se precizează într-un comunicat al Tribunalului Sibiu.
Conform aceleiaşi surse, decizia poate fi contestată în termen de 48 de ore de la pronunţare.
Bărbatul din localitatea Dumbrăviţa, judeţul Timiş, acuzat că i-ar fi ajutat pe cei trei autori ai crimei şi tâlhăriei, iar pe unul dintre aceştia l-ar fi sprijinit să plece din ţară, fusese reţinut de procurori în urmă cu o zi.