Cehia redeschide magazinele și școlile. În Ungaria a început vaccinarea anti Covid a adolescenților. Italienii repornesc trenurile de mare viteză

Cehia a fost grav afectată de al treilea val al pandemiei de Covid.

Este printre puținele țări în care, în ultimele luni, au fost închise toate magazinele, inclusiv mall-urile.

Se redeschid și școlile în Cehia, însă distanțarea, igiena și triajul la intrare rămân obligatorii.

Asta în timp ce Ungaria a început să-i vaccineze pe adolescenți. Cei care au împlinit deja 16 ani vor fi imunizați, iar guvernul a hotărât ca și cetățenii străini să se poată înregistra la vaccin.

Autoritățile de la Budapesta așteaptă o nouă tranșă de vaccin Pfizer. Au prioritate profesorii cărora le-a venit rândul la rapel.

Italienii redeschid încet dar sigur turismul.

După un experiment care a avut loc la jumătatea lunii trecute, compania națională feroviară a hotărât să pună pe șine trenuri de mare viteză cu destinația Florența, Veneția și Napoli.

Toți pasagerii trebuie să prezinte la urcarea în tren un test negativ la Covid efectuat în ultimele 48 de ore sau să se supună unui test rapid.

Dacă testul este pozitiv nu au voie în tren, dar vor primi înapoi banii pe bilet.

Cei vaccinați trebuie să aducă dovada.

Aceste garnituri vor circula, deocamdată, la 50 la sută din capacitate.

Regulile sunt similare celor aplicate de Alitalia pe câteva curse interne, încă din toamna anului trecut.

Source

Distribuie știrea