Crescătorii de animale din România sunt tot mai aproape de faliment. Ei acuză că, de la o lună la alta, costurile cu energia şi gazele cresc atât de mult, încât nu mai pot face faţă cheltuielilor. Avertizează că, în aceste condiţii, carnea de porc şi de pasăre românească va dispărea, iar importurile vor invada piaţa.
După aglomerația de dinaintea sărbătorilor de iarnă, în piețele din Galați bate vântul zilele acestea. În cea mai mare hală de carne din oraș, abia se mai zărește câte un client.
Confruntați cu creșterea acerbă a prețului la energie electrică și gaze, mulți comercianți au închis punctele de desfacere.
Cheltuielile tot mai mari i-au forțat deja pe unii dintre micii producători să renunțe la afaceri.
Nici pentru clienți viitorul nu este prea roz.
Reprezentanții unei asociații de fermieri atrag atenția că, în multe cazuri, costul cu gazele naturale și electricitatea pentru această lună ar putea fi de 6-7 ori mai mare decât în decembrie anul trecut, la un consum similar. În aceste condiții, în jumătate de an, producătorii riscă să intre în faliment.
„Chiar vrem să nu mai avem zootehnie în România? Să aducem toată mâncarea de afară? Cu o creștere de costuri de 6-7 ori la electricitate și gaze, producătorii din zootehnie vor intra în faliment în șase luni. Vom avea diminuări de producție chiar din februarie, când vor începe să vină la plată facturile majorate din ianuarie. Va fi un dezastru.” (Sursa: Asociaţia Forţa Fermierilor)
În afară de costurile tot mai mari cu utilitățile, crescătorii de porci se luptă și cu pierderile provocate de pesta africană.
Potrivit asociației producătorilor de carne de porc din România, în acest moment, până la 80% din carnea de porc vândută în magazine provine din import.