Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat vineri că de săptămâna viitoare în exteriorul unităţilor de învăţământ (spaţii deschise) se poate renunţa la obligativitatea purtării măştii de protecţie, dar se păstrează regula pauzelor decalate pentru a se evita aglomerările.
Potrivit ministrului, săptămâna viitoare (17-23 mai) în şcolile din 2.527 de localităţi toţi elevii vor putea merge la şcoală, cu prezenţă fizică (Scenariul Verde). „Sunt peste 2,6 milioane de elevi în această situaţie (90%)”, afirmă ministrul.
Ministrul Educaţiei susţine că în 654 de localităţi, în care rata de infectare este mai mare de 1 la mie, vor rămâne în online (Scenariul Galben) elevii claselor a V-a, a VI-a, a VII-a, a IX-a, a X-a, şi a XI-a (300.000 elevi reprezentând circa 10%).
„Scenariul Roşu (suspendarea tuturor activităţilor cu prezenţă fizică) se aplică şcolilor din localităţile care ar putea fi carantinate, precum şi claselor în care s-au înregistrat cazuri confirmate de infectare cu virusul SARS-CoV-2”, menţionează Sorin Cîmpeanu.
Potrivit ordinului de ministru din 29.04.2021 scenariul verde pentru școli presupune o incidentă cumulată de 14 zile, de sub 1 la mie a îmbolnăvirilor de COVID-19 într-o localitate.
Scenariul galben se aplică în localitățile cu o incidență cumulată în ultimele 14 zile mai mare de 1 la mie.
Incidența pe localități postată, vineri, de Ministerul Educației.