Cod roşu de inundaţii pe râuri din judeţele Bihor şi Cluj

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis o avertizare Cod roşu de inundaţii pe râuri din judeţele Bihor şi Cluj, valabilă până marţi după-amiaza, la ora 16:00.

18 Mai 2021, 10:36 (actualizat 18 Mai 2021, 10:44) |

Cod roșu de inundații

Avertizarea a intrat în vigoare la ora 9:55.

Potrivit hidrologilor, ca urmare a precipitaţiilor înregistrate, celor prognozate şi propagării, se vor produce în continuare scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte severe de inundaţii locale şi creşteri importante de debite şi niveluri cu depăşiri ale Cotelor de Pericol pe râurile din bazinele hidrografice: Iad – bazin superior amonte Ac. Leşu, Drăgan – bazin superior amonte Ac. Drăgan (afluenţi ai Crişului Repede), Crişul Negru – bazin amonte S.H. Beiuş şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Beiuş – amonte confluenţă cu râul Valea Roşie, Valea Roşie, aferente judeţelor Bihor şi Cluj.

Fenomenele hidrologice periculoase se pot produce cu probabilitate şi intensitate mai mare pe unele râuri mici din bazinele hidrografice: Crişul Negru – bazin amonte S.H. Şuştiu, Crişul Negru – afluenţii de dreapta aferenţi sectorului aval S.H. Şuştiu – amonte confluenţă cu râul Valea Roşie.

În funcţie de evoluţia fenomenelor hidrometeorologice, INHGA va actualiza prognoza emisă

Source

Distribuie știrea