Președintele Uniunii Scriitorilor din România, Nicolae Manolescu, a încetat din viață astăzi, 23 martie, la vârsta de 84 de ani. Criticul literar fusese internat în Spitalul Elias, după un infarct.
Anunțul a fost făcut pe o rețea de socializare de scriitorul și profesorul universitar Mircea Mihăieș.
“S-a stins din viață Nicolae Manolescu, cel mai important critic și istoric literar român de după Al Doilea Război Mondial.”, a notat Mircea Mihăieș.
Nicolae Manolescu, născut Nicolae Apolzan, ( 27 noiembrie 1939, Râmnicu Vâlcea, județul Vâlcea) a fost critic și istoric literar, profesor universitar, membru titular al Academiei Române. A activat și ca politician după Revoluția din 1989, lider de partid și parlamentar,ambasador al României la UNESCO. Din 2005 este președinte al Uniunii Scriitorilor din România. Din 1990 este director al României literare. A fost decorat cu ordineleMeritul cultural în grad de Mare Cruce, și respectiv Steaua României în grad de Mare Cruce, potrivit publicației România Literară.
Studii
În 1956 Nicolae Manolescu a absolvit liceul „Gheorhe Lazăr” la Sibiu, după ce a urmat primara, gimnaziul și liceul la Rm. Vâlcea și la Sibiu. Părinții au fost profesori, tatăl, de filosofie, mama, de franceză. În 1956 este admis fără concurs, grație mediilor maxime obținute de-a lungul liceului, la Facultatea de Filologie din București. Este exmatriculat în 1958 din cauza dosarului: amândoi părinții îi fuseseră arestați politic între 1952 și 1954. Așa se explică schimbarea numelui din Apolzan în Manolescu: în timp ce tatăl era deținut la Canal și la Borzești, iar mama la Pitești, la Ghencea și la Dumbrăveni, fusese înfiat de bunicul matern. Reprimit în facultate un an mai târziu, își trece examenul de licență 1962. După încă un an de șomaj, este numit asistent la Facultatea pe care o absolvise (astăzi Facultatea de Litere a Universității din București). În 1974 obține titlul de Doctor în Litere cu studiul monografic Contradicția lui Maiorescu, prima amplă incursiune critică din anii comunismului, în fond, un exercițiu de hermeneutică absolut necesar într-o epocă în care imaginea fondatorului criticii române fusese grav deformată de ideologia comunistă. Precizare: monografia e tipărită și publicată la nou înființata editură a Uniunii Scriitorilor Cartea românească în 1970, primind în același an premiul pentru critică și istorie literară al USR, dar teza pe care monografia se baza e acceptată patru ani mai tîrziu, abia după două examene de susținere, fiind respinsă în primă instanță!
CITEȘTE ȘI:Doliu în cultura română. A murit criticul și istoricul literar Alex Ștefănescu
Cariera profesională
Carieră didactică universitară la Catedra de literatură română a Facultății de Filologie din București începută în 1963, este numit profesor titular abia în 1990. La începutul aceluiași an este ales Șef al Catedrei de Literatură Română, Decan al Facultății de Litere și Rector al Universității București. Se pensionează din învățământ în 2009, dar continuă să predea până 2013. Este președinte al Uniunii Scriitorilor din România din 2005 și până astăzi și director al României literare din 1990 până în prezent. Debutează cu cronica literară în Contemporanul în 1962, continuînd-o în România literară între 1981 și 1992 și din nou din 2014 până în 2018. A coordonat lucrările Cenaclului de luni (1977-1983), în care au debutat majoritatea poeților optzeciști, până la desființarea acestuia, din rațiuni politice. A debutat editorial cu volumul Lecturi infidele în 1966. În 2008 a publicat Istoria critică a literaturii române, care poartă subtitlul 5 secole de literatură, cea de-a doua istorie a literaturii române de la origini pînă în zilele noastre care este mai mult decât un manual școlar după aceea a lui G. Călinescu din 1941.
Selecție din cărțile publicate
Nicolae Manolescu a publicat peste 40 de volume dintre care amintim câteva:
1966 – Lecturi infidele, eseuri de critică și istorie literară. Debut editorial.
1968 – Metamorfozele poeziei, o sinteză a poeziei române interbelice.
1968 – Poezia româna modernă de la George Bacovia la Emil Botta. Antologie. La scurtă vreme de la lansare, cartea a fost retrasă din librării și topită. O a doua ediție apare după 1990.
1970 – Contradicția lui Maiorescu, monografie. La origine stă teza de doctorat numită mai sus.
1971 – 1988 – Teme, 7 volume de eseuri.
1976 – Introducere în opera lui Alexandru Odobescu, micromonografie critică.
1976 – Sadoveanu sau utopia cărții, monografie critică.
1980 – 1983 – Arca lui Noe. Eseu despre romanul românesc, 3 volume. Cea mai cuprinzătoare sinteză critică a romanului românesc. Conține teoria celor trei vârste ale romanului, doric, ionic și corintic.
1987 – Despre poezie, ediția a doua, Aula, 2002. O introducere în analiza poeziei moderne.
1990 – Istoria critică a literaturii române, volumul I. De la Scrisoarea lui Neacșu din Câmpulung la perioada romantismului timpuriu și a literaturii post-pașoptiste, la Hasdeu și Alexandru Odobescu. Volumul I se închide cu capitolul dedicat romanului postpașoptist.
1991 – Dreptul la normalitate: Discursul politic și realitatea, eseuri și editoriale pe teme politice publicate în revista România literară la începutul anilor 90.
1995 – Cărțile au suflet, volum care reia o parte din Teme.
1999 – Poeți romantici, prima parte din al doilea volum al Istoriei critice a literaturii române. Conține analize ale operei lui Vasile Cârlova, Ion Heliade Rădulescu, Grigore Alexandrescu, Dimitrie Bolintineanu și Vasile Alecsandri.
2001 – Teme, Editura Universalia
2002 – Literatura română postbelică. Lista lui Manolescu, Editura Aula, trei volume, vol.I, Poezia, vol. II, Proza, teatrul, vol. III, Critica, eseul.
2003 – Cititul și scrisul, Nicolae Manolescu par lui meme.
2008 – Istoria critică a literaturii române, Ed. Paralela 45.
2009 – Viață și cărți. Amintirile unui cititor de cursă lungă, Ed. Paralela 45.
În anii 2000 i-ai fost traduse și publicate în Franța și în Anglia două culegeri de Teme consacrate în mare parte literaturii din cele două țări.
Cariera politică
Înainte de 1989 n-a fost mambru al PCR. Din UTM a fost exclus ca urmare a exmatriculării din facultate în 1958. După 1989 se numără printre membrii fondatori ai Alianței Civice. Devine președinte al Partidului Alianța Civică (PAC), pe care îl înființează în 1991. PAC a făcut parte din Convenția Democratică, pe listele căreia Nicolae Manolescu a fost ales, senator de Sibiu în legislatura 1992-1996. În 1992 PAC a înființat Împreună cu PL*93 Alianța Naționala Liberală (ANL). La Congresul extraordinar al ANL, Nicolae Manolescu a fost desemnat candidat la președinție. Și-a depus candidatura pe 20 septembrie 1992. În 1998 PAC fuzionează cu PNL, într-o tentativă de unificare a mișcării liberale. Nicolae Manolescu devine președintele Consiliului Național al PNL. În anul 2000 demisionează din funcție și din partid și se retrage din viața politică.
Alte activități culturale
Între 1997-2000 moderează talk show-ul cultural Profesiunea mea, cultura.