În lunile care au urmat celei mai mari atrocități comise de Hamas împotriva evreilor de la Holocaust încoace, conflictul s-a extins în tot Orientul Mijlociu. În total, zece țări sunt acum prinse în lupte, scrie The Economist.
În Gaza, soldații israelieni și Hamas continuă să se ucidă reciproc, chiar dacă 2 milioane de oameni se confruntă cu foametea. De cealaltă parte a graniței cu Libanul, Hezbollah și Israelul se află într-un război cu grad scăzut. Rebelii Houthi din Yemen atacă nave de marfă, agravând criza financiară din Egipt și declanșând represalii din partea Americii și a Marii Britanii. Uciderea a trei soldați americani în Iordania, la 28 ianuarie, de către milițiile din Irak, ar putea declanșa o confruntare între America și Iran, care sponsorizează „axa rezistenței”.
Este ușor să ajungem la disperare, dar există o cale de ieșire. Pe fondul unei diplomații intense, conduse de America și Arabia Saudită, se conturează un acord transformator. Noutatea sa, am aflat, este de a folosi o propunere de eliberare a ostaticilor pentru a reseta politica israeliană; de a folosi această resetare pentru a deschide o cale către un stat palestinian; și apoi de a folosi angajamentul Israelului față de acest lucru ca bază pentru un acord între acesta și Arabia Saudită, în care recunoașterea reciprocă este susținută de garanții de securitate americane. Oficialii spun că șansele unui acord pe subiectul ostaticilor pot fi de 50% și, cu aceasta în vigoare, șansele unui acord saudit-israelian ar putea fi, de asemenea, de 50%. Premiul este departe de a fi sigur, evident, dar promite o nouă arhitectură economică și de securitate în Orientul Mijlociu.
Un motiv de speranță este faptul că Israelul ar putea dori să întrerupă campania. Mulți israelieni sunt disperați să-și vadă rudele acasă, iar luptele nu-i vor scăpa de asta. Israelul a avansat spre obiectivele sale militare. Hamas a pierdut jumătate din teritoriu, jumătate din luptători (spune armata israeliană), probabil o treime din tunelurile sale și mulți dintre liderii săi (dar nu și pe cei mai importanți). De acum încolo, Israelul se confruntă cu rezultate din ce în ce mai slabe, la care se adaugă un număr tot mai mare de civili din Gaza și o afectare corespunzătoare a reputației sale, subliniază The Economist.
Un alt motiv de speranță este faptul că America, Egiptul, statele din Golf și Arabia Saudită au, de asemenea, motive întemeiate să colaboreze. Pe măsură ce războiul s-a extins, toate aceste țări au văzut întreaga amploare a influenței maligne a Iranului. Prin intermediul acoliților săi regionali, înarmați cu drone și rachete, Iranul încearcă să semene haosul regional chiar dacă încearcă să evite un război direct cu Israelul sau cu America. Toți vor să oprească regimul Iranului să se impună ca putere regională, capabilă să amenințe Israelul și Golful și să țină captiv comerțul mondial. Acest lucru ar arunca în derizoriu descurajarea americană. Nimeni nu vrea să vadă un război distrugător care să opună America și Israelul împotriva Iranului. Pacea este singura cale de ieșire.
Planul începe cu o pauză umanitară mediată de America, Qatar și Egipt. Primul armistițiu, în noiembrie, a durat doar șapte zile; acesta ar putea dura una sau două luni și ar putea elibera, în etape, mulți sau pe toți cei 100 sau mai mulți ostatici israelieni rămași. Acest lucru ar putea reseta politica israeliană și ar putea ajuta publicul israelian să privească dincolo de oroarea din 7 octombrie. America și Arabia Saudită cer Israelului să se angajeze în favoarea unui stat palestinian și să-și dovedească hotărârea, de exemplu, prin renunțarea la coloniile din Cisiordania.
Următorul pas îl implică pe Muhammad bin Salman, liderul autocratic, dar modernizator al Arabiei Saudite, notează The Economist. Înainte de 7 octombrie, el lucra la un acord care recunoștea Israelul în schimbul unui tratat de apărare saudit-american. Într-adevăr, unul dintre motivele probabile ale atacului Hamas a fost acela de a-i sabota planurile. Arabia Saudită încă se străduiește să implementeze această viziune. Un acord ar marca cel mai mare angajament arab pentru pace din ultimele trei decenii. De asemenea, ar lega Israelul și le-ar oferi palestinienilor un angajament concret de a avea un stat. În timp, acest lucru ar putea evolua într-o alianță regională condusă de americani pentru a limita Iranul.
Două mari obstacole stau în cale: Benjamin Netanyahu, prim-ministrul Israelului, și Yahya Sinwar, liderul Hamas din Gaza și arhitectul terorist al evenimentelor din 7 octombrie. Netanyahu este un sceptic vechi în ceea ce privește existența unui stat palestinian. El a îngăduit obiectivele violente ale coloniștilor extremiști. Cu toate acestea, sondajele de opinie sugerează că doar 15% dintre israelieni cred că ar trebui să rămână la putere după război. O încetare lungă a focului și eliberarea ostaticilor ar putea crea o breșă pentru rivali. Următorul lider al Israelului ar putea fi cineva care să le poată spune oamenilor săi că cea mai bună bază pentru securitatea lor nu este un război nesfârșit, ci alianțe puternice și o cale spre pace.
Președintele Joe Biden ar trebui să accelereze această tranziție, luând decizii fără Netanyahu – așa cum și Netanyahu a vorbit uneori fără consultarea președinților americani. El ar trebui să deschidă o ambasadă a palestinienilor la Ierusalim, care să o egaleze pe cea deschisă pentru israelieni de către Donald Trump. De asemenea, ar trebui să stabilească modul în care America vede parametrii unui stat palestinian și, dacă Israelul refuză cu obstinație să se angajeze, să fie pregătită să recunoască ea însăși statul palestinian.
Cum rămâne cu celălalt obstacol, cu Sinwar? Se crede că acesta se ascunde în sudul Fâșiei Gaza. Deși a dezlănțuit o catastrofă în Gaza, el va revendica o mare victorie prin simpla supraviețuire. Este posibil ca aripa înarmată și cea mai fanatică a Hamas să devină, după o încetare a focului, forța dominantă din Gaza și să pretindă o conducere palestiniană mai largă. Cu încurajarea Iranului, Sinwar ar putea ataca Israelul, provoca represalii și, astfel, ar putea sabota orice progres spre pace, atrage atenția The Economist.
Pentru a descuraja astfel de atacuri și pentru a continua dezmembrarea tunelurilor, Israelul va menține o prezență militară în Gaza pentru o perioadă de timp. Acest lucru îi va dezamăgi pe cei care doresc o retragere imediată. Dar Israelul ar trebui să spună clar că, dacă securitatea sa este garantată și dacă Hamas rămâne în afara puterii, atunci se va retrage. Sinwar ar putea fi rugat să părăsească Gaza pentru o țară precum Qatar – așa cum Yasser Arafat a părăsit Libanul pentru Tunisia. Este posibil ca el să insiste să rămână. Acest lucru ar sublinia valoarea forțelor internaționale de menținere a păcii, inclusiv din statele arabe, însărcinate cu asigurarea securității în Gaza, astfel încât să creeze spațiul necesar pentru apariția unui guvern moderat.
Pentru ca acest lucru să fie posibil, este nevoie urgentă de un impuls. Cu cât Israelul își reduce mai mult coloniștii din Cisiordania și cu cât se angajează mai credibil în favoarea unui stat palestinian, cu atât va avea mai multă libertate de acțiune pentru a stăpâni rămășițele luptătorilor Hamas. Cu cât mai multe state arabe sunt dispuse să cheltuiască bani și să asigure securitatea, cu atât mai încrezători vor fi israelienii și palestinienii obișnuiți în ideea schimbării. Și cu cât America împinge mai mult toate părțile, cu atât mai bine. Pacea și stabilitatea în Orientul Mijlociu vor fi întotdeauna câștigate cu greu. Dar lumea trebuie să profite de această șansă, pentru că atracția războiului este necruțătoare, conchide The Economist.
