Cursuri în curtea școlii, la Galați. Profesori și părinți au amenajat o grădină senzorială pentru elevi

Pandemia a adus cu ea și lucruri bune. Ne-a forțat să gândim altfel, să ne adaptăm şi să găsim soluţii la probleme dintre cele mai complicate. Așa s-a întâmplat la Galați de exemplu, unde profesori și părinți au amenajat împreună curtea școlii astfel încât copiii să poată face ore și afară, în siguranță. Cei mici au parte de o grădină senzorială unde matematica, româna sau engleza se învață cu mai mult entuziasm.

07 Septembrie 2021, 21:29 |

Școala online i-a făcut pe elevi să fie mai puțin sociabili, să se închidă în ei și chiar să refuze să mai comunice. Dar proferoii și părinții de la școala Grigore Moisil din Galați au găsit o metodă prin care să îi aducă pe copii împreună: au transformat curtea interioară în zonă de relaxare. Apoi și-au dat seama că și orele pot fi ținute mai ușor în aer liber.

Grădina a fost gândită pentru ca elevii să poată atinge diverse suprafețe, să poată simţi, privi şi admira. Scoicile, pietrele sau conurile de brad îi poartă pe cei mici într-o clipită de la mare la munte. Fiecare colț de perete e, de asemenea, o poveste. Spațiul este completat de umbrelele-curcubeu care țin umbră și înveselesc și mai mult atmosfera.

Din 13 septembrie, cei 550 de elevi ai școlii vor face, pe rând, orele în curtea interioară.

Source

Distribuie știrea