De la 1 iunie Guvernul vrea să includă în planul măsurilor de relaxare și întoarcerea angajaților din telemuncă la serviciu prin prezența fizică și va pregăti legislația care să permită acest lucru. Lucrurile se schimbă pentru că avem tot mai multe persoane vaccinate, dar și pentru că din punct de vedere epidemiologic, țara noastră se află pe un trend descendent, după un val 3 destul de greu.
Până acum, cei mai mulți angajați au lucrat de acasă, iar autoritățile au încurajat telemuncă tocmai pentru a opri răspândirea virusului.
Cum va arăta viitoare perioadă aflam de la invitatul meu de la această ora. Leonard Rizoiu, specialist HR, este în platoul Ediției Speciale.
Se vorbește de o nouă normalitate în care persoanele își doresc, mai bine de 25% dintre oamenii care au fost chestionați au răspuns că își doresc să schimbe job-ul imediat ce se intră în noua normalitat (…) În noua normalitate angajatorii și angajații, pentru că este un echilibru, se uită un pic la o flexibilitate: Dacă erau obișnuiți cu un CIM, contract individual de muncă, iată, acum se merge spre contract de prestări servicii, contract de PFA, diferite tipuri de contracte care sunt mult mai flexibile ca un contract individual de muncă, iar pe de altă parte companiile, angajatorii au renunțat la bune părți pe care le aveau, pentru că munca și hibridul dintre telemuncă și respectiv munca la birou îți va spune cuvântul și în suprafața spațiului de care aveau nevoie, a spus la TVR, specialistul HR.
Cu privire la productivitatea telemuncii, în primele luni de pandemie, productivitatea muncii de acasă a depășit productivitatea de la birou, apoi oamenii au reînceput să simtă nevoia reconectării sociale, cu colegii de birou și ca atare, a scăzut un pic productivitatea, dar nicidecum ca atunci când se muncea numai de la birou, a explicat Leonard Rizoiu, la TVR.