Directorul companiei Energoatom susţine că trupele ruse s-ar pregăti să părăsească centrala nucleară Zaporojie

Centrala nucleară Zaporojie / FOTO: NEXTA

O asemenea decizie ar însemna o schimbare majoră pe frontul din regiunea sudică ucraineană Zaporojie, unde linia de contact dintre trupele ruse şi cele ucrainene a rămas aproape neschimbată în ultimele luni, în timp ce bombardamentele repetate în zona centralei nucleare pentru care cele două tabere se acuză reciproc continuă să provoace temeri asupra riscului unui nou Cernobâl.

”În ultimele săptămâni am primit efectiv informaţii despre semne că (trupele ruse) s-ar putea să se pregătească să plece” de la centrala situată în zona oraşului Energodar, a spus la televiziunea ucraineană Petro Kotin, şeful Energoatom.

”În primul rând, în mass-media ruse sunt foarte multe relatări conform cărora ar fi mai bine să părăsească (centrala) şi să încredinţeze controlul (acesteia către Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică – AIEA). Impresia creată este că (ruşii) îşi fac bagajele şi fură tot ce pot”, a adăugat responsabilul ucrainean.

Directorul AIEA, Rafael Grossi, s-a întâlnit la Istanbul pe 23 noiembrie cu o delegaţie rusă pentru a discuta despre instituirea unei zone de protecţie în jurul centralei, pentru a preveni un posibil dezastru nuclear.

În ziua următoare acestei întâlniri, vice-ministrul rus de externe Serghei Riabkov a declarat că o decizie asupra creării unei asemenea zone trebuie luată ”foarte rapid”

Source