Două dintre tramvaiele construite la Arad au fost scoase din depou pentru probe. Imperio metropolitan este cel mai modern tramvai produs în ţara noastră, special pentru Bucureşti

Noile tramvaie cumpărate de Primăria Capitalei vor fi scoate, în curând, pe traseu. Azi-noapte, două dintre tramvaiele construite la Arad au fost scoase din depou pentru probe. Şi, totul a mers bine. Epopeea recepţionării lor se apropie de final.

10 Noiembrie 2022, 07:10 (actualizat 10 Noiembrie 2022, 07:27) Știrile TVR |

Imperio metropolitan este cel mai modern tramvai produs în ţara noastră, special pentru Bucureşti, şi respectă toate cerinţele pentru o călătorie civilizată.

Noile tramvaie pot transporta până la 322 de călători, dintre care 56 pe scaune. Tramvaiele oferă condiţii demne de o ţară a Uniunii Europene: au aer condiţionat, camere de supraveghere, internet şi chiar prize în care călătorii îşi pot încărca telefoanele mobile

Până în acest moment, 12 tramvaie au ajuns, deja, în depourile din Capitală şi au început probelele tehnice.

Licitaţia a fost una cu scandal, iar Astra vagoane Arad a câştigat în instanţă.

După ce a început fabricarea lor şi aducerea în Capitală, a început jocul recepţionării mijloacelor de transport în comun. Comisia tehnică refuză să semneze actele după ce constructorul a montat un alt motor, cu capacitate mai mică decât cea prevăzută în caietul de sarcini.

Între timp, a fost nevoie de mai multe modificări la liniile de rulare, inclusiv ca refugiile să fie lungite.

Oficialii municipalităţii nu pot avansa o dată de la care aceste tramvaie vor ieşi pe traseu.

Primăria Capitalei a semnat în vara anului contractul cu Astra Arad, în valoare de aproximativ 200 de milioane de euro, bani europeni.

Source

Distribuie știrea