Dr. Țincu: Este bine în această perioadă când avem excese alimentare să luăm anumite enzime digestive. Ananasul și papaia conțin enzime digestive naturale

Dr. Radu Țincu a explicat la TVR INFO că, după perioada de post, secreția pancreatică, digestia sunt încetinite și este bine ca alimentele grase și cele dulci să fie introduse treptat, pentru a lăsa timp corpului să se adapteze.

27 Decembrie 2022, 08:17 (actualizat 27 Decembrie 2022, 09:02) Știrile TVR |

”Nu discutăm despre readaptarea statutului digestiv, nu toată lumea șine post, dar discutăm de excese, mâncăm extrem de mult, cantități excesive de glucide, cantități foarte mari de grăsimi și toate acestea sunt bine asezonate cu alcoolul. Nu facem decât să suprasolicităm, pe de o parte tubul digestiv, asta înseamnă diferite tulburări digestive, balonări, tulburări tranzit intestinal sau putem sa discutăm despre toxicitate hepatică, știm foarte clar că alcoolul se metabolizează la nivel hepatic și dacă bem o cantitate suficient de mare de alcool, acest va duce la îngreunare a metabolismului hepatic și dă peste cap toată digestia”, a spus Radu Țincu.

Medicul recomandă atenție și cumpătare. ”Dacă vom fi cumpătați, petrecerea se va încheia tot la restaurant, nu la spital sau la farmacie cumpărând diferite medicamente care să ne ajute fie pentru greață, fie pentru balonare”.

Este bine în această perioadă când avem excese alimentare să luăm anumite enzime digestive, sunt suficiente enzime digestive, care conțin, pe de o parte anumite săruri biliare, conțin chiar fermenți pancreatici, putem să îmbunătățim digestia prin adăugarea acestor enzime digestive după masă. Pentru că lucru acesta va duce pe de o parte la favorizarea digestiei și lucrul asta va determina o digestie ușoară pe de altă parte ne scutește de alte complicații balonare, dureri abdominale, colici abdominale, ne sfătuiește dr. Radu Țincu.

Medicul recomandă și alimentele care conțin aceste enzime ananasul sau papaia și consumul de lichide.

CUVINTE CHEIE

Articole pe aceeaşi temă

Source