Economia României încetineşte ritmul de creștere. Dar are totuși avânt într-o perioadă dificilă, în care alte țări sunt în pragul recesiunii. Iar de această dată, investițiile au trecut pe primul loc. Institutul Naţional de Statistică a revizuit uşor în scădere creşterea PIB-ului din trimestrul trei al anului trecut, faţă de acum 3 luni. Astfel, economia ţării noastre a crescut cu 1,2% în trimestrul al treilea din 2022, faţă de trimestrul precedent, şi cu 4,6%, în date ajustate, faţă de aceeaşi perioadă din 2021. Deşi executivul spune că anul acesta România nu va intra în recesiune, sunt economişti care contrazic optimismul guvernanţilor şi spun că această încetinire este semn de declin a activităţii economice.
Investițiile și consumul sunt motoarele care au împins economia pe plus în trimestrul al treilea al anului trecut. Iar creșterea a fost de 4,6 la sută în trimestrul al treilea din 2022 faţă de aceeaşi perioadă din 2021. Și de 1,2 la sută față de trimestrul precedent al anului trecut.
Sunt cele mai recente date ale Institutului Naţional de Statistică, care a revizuit uşor în scădere creşterea economică a ţării noastre.
În trimestrul al treilea al anului trecut investiţiile au contribuit cel mai mult la creşterea produsului intern brut, iar consumul s-a aflat abia pe locul 2. Cu toate acestea, aproape 3 sferturi din PIB-ul României se produce prin consum.
Un rol important în rocadă l-au avut banii europeni din Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, spun experții în economie.
Bogdan Glăvan – profesor de economie: „Va dura cât ţine PNRR-ul şi să sperăm că va dura şi mai mult. PIB-ul nostru creşte, dar creşte chiar cu mai puţin decât fondurile europene care intră în România. Cea mai mare parte a acestor bani nu sunt investiţi sau sunt investiţi, dar ineficient.”
O analiză făcută de agenția Reuters arată chiar că țara noastră ar urma să depășească economiile altor state din zonă cu ajutorul fondurilor europene, al stabilității monedei și al investițiilor străine, dar beneficiind și de relocarea unor afaceri din Rusia și Ucraina, din cauza războiului. Astfel, România, care era una dintre cele mai sărace țări europene, a redus decalajul față de vecini pentru a deveni a doua mare economie din estul continentului, după Polonia, apreciază analiștii Reuters. Economiștii consultați de Știrile TVR sunt însă mai rezervați.
Dragoş Cabat – analist economic: „România a recuperat bine după perioada de pandemie. Veştile mai puţin bune sunt că urmează o perioadă de scădere în continuare a creşterii economice sau chiar o intrare în recesiune.”
Cristian Păun – profesor de economie: „Vedem că încetineşte producţia industrială şi vedem că producţia de legume fructe faţă de anul 2021 a scăzut la o treime. Preţurile au avut şi ele de suferit din acest motiv. Deci e clar că sunt ceva probleme vis a vis de ceea ce o să urmeze în perioada următoare.”
Executivul, în schimb, dă asigurări că nu se pune problema unui declin economic în perioada următoare. Şi se bazează pe un studiu realizat de experţii de la Universitatea Harvard.
Nicolae Ciucă – premierul României: „România a devenit a 19-a cea cea mai complexă şi sofisticată economie a lumii, şi are potenţial să continue să crească în acest clasament şi până în 2030 rezultatele să o împingă undeva în primele 10.”
Analiza arată că în 10 ani ţara noastră a reuşit să urce 9 poziţii, graţie exporturilor de IT, echipamente şi vehicule. Suntem precedaţi de Italia, China şi Franţa, dar înaintea unor ţări precum Danemarca, Olanda, Canada sau Polonia.
Fondul Monetar Internaţional se aşteaptă ca economia ţării noastre să înregistreze un avans de 3,1%, pentru anul care abia a început.
CUVINTE CHEIE
Articole pe aceeaşi temă