Elevii se vor întoarce luni la cursuri, conform noii structuri a anului școlar

05 Ianuarie 2023, 11:19 Știrile TVR |

Elevi la școală

Pentru prima dată structura noului an şcolar include cinci module de învăţare şi cinci vacanţe:

* Modulul 1
– cursuri – de luni, 5 septembrie, până vineri, 21 octombrie
– vacanţă – de sâmbătă, 22 octombrie, până duminică, 30 octombrie;

* Modulul 2
– cursuri – de luni, 31 octombrie, până joi, 22 decembrie
– vacanţă – de vineri, 23 decembrie 2022, până duminică, 8 ianuarie 2023;

* Modulul 3
– cursuri – de luni, 9 ianuarie, până vineri, 3 februarie, respectiv vineri, 10 februarie sau vineri, 17 februarie, la decizia inspectoratelor şcolare judeţene/al municipiului Bucureşti
– vacanţă – o săptămână, la decizia inspectoratelor şcolare judeţene/al municipiului Bucureşti, în perioada 6 – 26 februarie;

* Modulul 4
– cursuri – de luni, 13 februarie, respectiv luni, 20 februarie, sau luni, 27 februarie, la decizia inspectoratelor şcolare judeţene/al municipiului Bucureşti, până joi, 6 aprilie
– vacanţă – de vineri, 7 aprilie, până marţi, 18 aprilie;

* Modulul 5
– cursuri – de miercuri, 19 aprilie, până vineri, 16 iunie
– vacanţă – de sâmbătă, 17 iunie, până duminică, 3 septembrie.

În zilele nelucrătoare/de sărbătoare legală prevăzute de lege şi de contractul colectiv de muncă nu se organizează cursuri.

Programele “Şcoala altfel” şi “Săptămâna verde” se vor desfăşura în perioada 27 februarie – 16 iunie 2023, în intervale de câte cinci zile consecutive lucrătoare, a căror planificare se află la decizia unităţii de învăţământ. Derularea celor două programe nu se planifică în acelaşi interval de cursuri.

Prin excepţie, la clasele din învăţământul liceal – filiera tehnologică, din învăţământul profesional şi din învăţământul postliceal, în perioadele dedicate programelor “Şcoala altfel” şi “Săptămâna verde” se organizează activităţi de instruire practică.

În situaţia suspendării cursurilor, conform regulamentului-cadru de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar, măsurile privind parcurgerea integrală a programei şcolare prin modalităţi alternative stabilite de consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ nu se dispun în perioada vacanţelor şcolare.

Totodată, în situaţii deosebite, bine fundamentate, în funcţie de condiţiile climaterice locale speciale şi de specificul şcolii, inspectoratele şcolare pot aproba, cu avizul Ministerului Educaţiei, la cererea conducerii unităţilor de învăţământ, modificări ale structurii anului şcolar stabilite prin ordin.

Solicitarea de modificare a structurii anului şcolar se face după consultarea consiliului reprezentativ al părinţilor.

Source