Încep, bătrânește, cu o carte, care m-a marcat profund acum câțiva ani când am citit-o. E plină de predicții și avertismente foarte pertinente despre rolul tehnologiei digitale în civilizația umană. Yuval Harari a devenit vedeta planetară și a vizitat inclusiv România.
Harari spune în cartea aceasta că oamenii vor accepta bucuroși tot felul de senzori digitali pe și în corp, pentru că vor dori avantajele aduse și vor ignora sau își vor asuma eventualele riscuri. Nu ați vrea să aflați instantaneu când chiar și o singura celulă din organismul vostru se îmbolnăvește și să știți imediat ce masuri să luați? E doar unul dintre argumente.
Cu acest context în minte am vrut să văd ce oferă tehnologia astăzi. Și am început să port un aparat care seamănă cu un ceas obișnuit dar care este o mică uzină menită să stea 24 de ore din 24 cu ochii pe purtătorul sau: un smartwatch. Când eram copil, citeam prin almanahurile de anticipație povești SF despre astfel de năzdrăvănii. Se pare că oameni din generația mea, ajunși adulți, au mers mai departe și le-au transformat în realitate.
Aparatul acesta, aflat deja la a patra generație, are o mulțime de funcții: comunică cu telefonul, cu căștile fără fir, îmi controlează muzica pe care vreau să o ascult, e telecomandă pentru aparatul foto de pe smartphone, are busolă, calculator, harți în timp real, cronometru, îmi spune prognoza meteo, îmi ține agenda, poate avea propria cartelă sim virtuală, îmi spune ce mesaje primesc, ba chiar pot scrie cu degetul direct pe ecranul sau. După cum vă spuneam, rupt din cărțile SF.
Dar nu pentru asta am vrut să-l am la mână. Ci pentru un alt set de servicii. Unele care țin de parametrii de sănătate. O pleiadă de senzori îmi măsoară în permanență tensiunea, oxigenarea sângelui, face EKG la cerere, îmi estimează proporția corporală de țesut muscular și grăsime, îmi veghează somnul și, împreună cu telefonul, îmi spune cât de profund dorm și îmi poate înregistră până și sforăitul. Că să nu mai menționez banalul numărat de pași. Dacă e destul de performant, un smartwatch știe acum dacă mergem drept pe stradă sau dacă urcăm niste scări. În plus, în funcție de monitorizare și de informațiile pe care i le dam despre propria persoană, știe automat când facem vreun sport, ori ne poate aminti să mai bem un pahar cu apă sau să o lăsăm mai ușor cu dulciurile.
Producătorii se grăbesc să specifice că măsurătorile pe smartwatch nu concurează sau înlocuiesc monitorizările medicale profesionale. Dar câți dintre noi ajung la doctor preventiv? Batem la ușa cabinetului când deja ne doare ceva.
Sunt încă fascinat de acest aparat așa că nu mă grăbesc să trag vreo concluzie. Am să revin cu un alt episod când smartwatchul și telefonul vor fi adunat mai multe date despre mine, pentru o bază statistică mai solidă, pe termen de câteva luni măcar. Gândiți-vă ce tehnologie digitală am putea purta peste 10 ani, de exemplu…
A, am uitat să vă spun. Arată și cât e ora.
