Un stat vede asta, înțelege avantajele și își conturează o viziune.
Apoi o transformă într-o strategie susținută politic, stabilește, redactează și adoptă legile necesare, găsește sursele de finanțare, cooptează instituțiile și firmele capabile să implementeze programul, lansează și o campanie de informare a cetățenilor pentru a crește viteza de acceptare a noilor instrumente și se pune pe treabă. Ușor de zis. Și nici nu ar fi greu de făcut, în ziua de azi. Până la urmă, totul depinde de punctul numărul unu: adică viziunea, voința și coerenta politică.
Numai cu o floare nu se face primăvară. Sper ca vechiul proverb să nu se aplice în cazul nostru. Pentru că un sistem politic nu vede lucrurile chiar atât de direct. Presupun pertinent că se gândește cum gestionează reducerea locurilor de muncă în birocrație, la ce se poate expune prin eficientizarea și transparentizarea proceselor de servicii publice, cum să cheltuiască banii cu firmele „prietene” sau care le-ar putea rămâne datoare, cum se suprapune strategia peste calendarul electoral și multe altele. Meandrele concretului, ca să citam din clasici în viață.
Până atunci, politicienii încearcă să intre în orice poză care marchează un succes privat. Nu contează că de multe ori companiile reușesc mai degrabă în ciuda și nu datorită mediului reglementat de un guvern.
Ne mândrim că branduri mai mult sau mai puțin cunoscute publicului, dar cu influență serioasă pe piața IT&C mondială (BitDefender, UiPath, NTT Data, Oracle, Microsoft, Amazon, Binance, Orange, Vodafone, RCS,) acționează sau au fost înființate în România. Avem un renume bun în ceea ce privește soluțiile de securitate cibernetică, de infrastructură IT și de comunicații și, mai ales, de țară generatoare de specialiști IT, programatori și ingineri harnici și creativi. E motivul pentru care ponderea sectorului IT&C se apropie de 10 la sută din PIB.
Toți analiștii spun că se poate mai mult. Și poate că și meritam…
Când guvernele naționale ezită sau au viteze de implementare diferite, o instituție precum Comisia Europeană preia inițiativa și ba cu recomandări opționale, ba cu reglementări obligatorii și încearcă să țină Europa competitivă la nivel mondial. Pentru că bătrânul continent cam gâfâie în urma maratonistei Americi și a sprințarei Asii.