Indicele ROBOR la 3 luni a crescut astăzi de la 6,01% – cât era vineri – la 6,05% pe an, valoare pe care a mai atins-o în decembrie 2012

Indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a crescut luni la 6,05% pe an, de la 6,01% pe an, vineri, un nivel similar fiind înregistrat în data de 31 decembrie 2012, conform informaţiilor publicate de Banca Naţională a României (BNR), preluate de Agerpres.

06 Iunie 2022, 11:27 (actualizat 06 Iunie 2022, 11:45) Știrile TVR |

Indicele ROBOR a crescut

La începutul acestui an, indicele ROBOR la 3 luni era 3,02% pe an.

Indicele la 6 luni, utilizat în calculul dobânzilor la creditele ipotecare în lei cu dobândă variabilă, a urcat la 6,17% pe an, de la 6,16% pe an, iar ROBOR la 12 luni s-a majorat la 6,36% pe an, de la 6,34% pe an anterior.

În ceea ce priveşte indicele de referinţă pentru creditele consumatorilor (IRCC), reglementat de OUG 19/2019, acesta este de 1,86% pe an, fiind calculat ca medie aritmetică a ratelor de dobândă zilnice ale tranzacţiilor interbancare din trimestrul IV 2021, în urcare faţă de cel publicat în urmă cu trei luni, de 1,17%.

În luna mai 2019, a intrat în vigoare OUG 19/2019 care modifică modul în care este calculată rata pentru creditele în lei cu dobânda variabilă. Astfel, Ordonanţa 19 a stabilit indicele de referinţă pentru creditele consumatorilor (IRCC), calculat trimestrial exclusiv pe baza tranzacţiilor interbancare.

Source

Distribuie știrea