Interlopul Lupu Merișor, condamnat la un an de închisoare, a fost prins în Italia și va fi adus în țară

Lupu Merișor, fost Tănase, membru al clanului „Cicanii”, condamnat la închisoare pentru ultraj judiciar și încălcarea solemnității ședinței, a fost prins în Italia. Pe numele bărbatului a fost emis și un mandat de arestare preventivă pentru constituirea unui grup infracțional organizat și șantaj.

18 August 2022, 11:46 (actualizat 18 August 2022, 11:51) Știrile TVR |

Polițist, cătușe

Potrivit unui comunicat al Poliției, „La data de 10 august a.c., polițiștii Serviciului de Investigaţii Criminale Neamț au desfășurat activități specifice, pentru punerea în executare a două mandate europene de arestare, emise pe numele unui bărbat, de 49 de ani, din Roman. Acesta a fost condamnat de Judecătoria Târgu-Neamț la o pedeapsă privativă de libertate de un an și 20 de zile, pentru comiterea infracțiunilor de ultraj judiciar și încălcarea solemnității ședinței. Totodată, Tribunalul Neamț a emis pe numele bărbatului un mandat de arestare preventivă, într-un dosar în care se efectuează cercetări, sub aspectul comiterii infracțiunilor de constituire de grup infracțional organizat și șantaj.”

Pe baza investigațiilor Poliției și  „schimbului de date și informații realizat cu autoritățile italiene, la data de 16 august a.c., bărbatul a fost prins în Italia, urmând a fi îndeplinite procedurile legale de aducere în țară”, mai arată sursa citată.

Source

Distribuie știrea