Investigații în mai multe țări după ce Worldcoin oferă criptomonede în schimbul scanării irisului

Autoritățile din câteva țări europene au început investigațiile privind legalitatea scanării irisului în schimbul criptomonedelor. Worldcoin, firma miliardarului Sam Altman, a lansat o nouă monedă digitală și le promite celor care își scanează irisul un portofel electronic și criptomonede. Milioane de oameni au stat la coadă ore întregi pentru a-și scana irisul.

29 Iulie 2023, 20:51 (actualizat 29 Iulie 2023, 21:09) Știrile TVR |

Irisul e scanat cu ajutorul unui glob, nu mai mare decât un grapefruit. Informațiile captate de orbul strălucitor vor fi folosite într-un proiect ambițios, ce are drept scop – susține firma Worldcoin – păstrarea unicității individului și a umanității, într-o lume în care inteligența artificială câștigă tot mai mult teren.

Sunt însă deja semne de întrebare privind legalitatea demersului în țările în care Worldcoin a pus la dispoziția oamenilor astfel de globuri.

Comisia Națională pentru Informatică și Libertăți, Franța: Legalitatea acestui tip de strângere de date personale pare a fi îndoielnică. La fel și condițiile pentru stocarea datelor biometrice.

La nivelul Uniunii Europene, proiectul e monitorizat de Oficiul pentru Protecția Datelor din Bavaria. Și autoritățile de resort din Marea Britanie au anunțat că vor demara o investigație privind legalitatea scanării irisului.

Orbul Worldcoin este prezent – sau va fi în scurt timp – pe 5 continente – în marile orașe din Africa, Orientul Mijlociu, Asia, Americi și în Europa. În total, 35 de orașe în 20 de țări. Iar Worldcoin anunță că primește continuu cereri pentru amplasarea de noi globuri. În unele zone, oamenii au stat la coadă chiar și ore întregi pentru a li se scana irisul și pentru a primi portofelul digital cu criptomoneda worldcoin.

Source

Distribuie știrea