Isabel Diaz Ayuso, ”rebela restricțiilor”, a recâștigat șefia Madridului. Popularitatea ei a crescut după ce s-a opus închiderii restaurantelor, magazinelor și a refuzat izolarea orașului

Madrilenii au sărbătorit în stradă rezultatul alegerilor! Isabel Ayuso a câștigat pentru a doua oară detașat, obținând un scor dublu față de scrutinul din 2019. Ea a declanșat alegeri anticipate în martie, după ce a dizolvat parlamentul regional din cauza majorității fragile, care nu îi permitea să se opună restricțiilor impuse de guvernul central.

05 Mai 2021, 13:56 (actualizat 05 Mai 2021, 14:47) |

Sute de madrileni au ieșit în stradă marți seară la sediul de campanie al partidului popular pentru a sărbători victoria.

”Mergem cu Ayuso până la moarte! Toți pentru Ayuso!”

”Multă lume a votat pentru noi în trecut, dar astăzi au votat toți pentru că Ayuso înseamnă muncă.”

”Are curajul să ne mențină joburile, nouă muzicienilor. Doar pentru asta și mi se pare corect să o votez, sunt apolitic!”

Cunoscută ca o rebelă a restricțiilor impuse de Guvernul central, Isabel Dias Ayuso a câștigat popularitate în ultimele luni după ce s-a opus închiderii barurilor, restaurantelor și magazinelor și a refuzat izolarea Madridului, în ciuda faptului că incidența COVID19 este cu mult peste media națională.

Candidata PP-ului a obținut 65 de locuri în parlament, față de 30 cate avea până acum și se va bucura de majoritate absolută, putând guverna liber așa cum și-a dorit în campanie

Isabel Ayuso, președinta Guvernului Regional din Madrid: Astăzi începe un nou capitol în istoria Spaniei pentru că astăzi din Madrid, de la kilometrul 0 ne vom recăpăta mândria, sentimentul de apartenență, cultura efortului și, în special, coexistența, unitatea și libertatea de care are nevoie Spania! Astăzi e un nou început!

Prezența la vot a fost masivă, pentru o zi lucrătoare, peste 76 la sută dintre madrileni au mers la urne, adică 7 milioane de persoane. După anunțarea rezultatelor, candidatul Podemos, fost ministru în Guvernul Sanchez și-a anunțat retragerea definitivă din politică.

Source

Distribuie știrea