
Londra promite Ucrainei „sprijin vital”. Ministrul britanic de Externe a mers la Kiev: „Suntem cu voi până la capăt”
Ministrul de Externe de la Londra, James Cleverly, i-a promis preşedintelui Ucrainei, Volodimir Zelenski, că Marea Britanie va oferi un „sprijin practic crucial” Ucrainei. Promisiunea a fost făcută în cadrul unei vizite întreprinse vineri la Kiev.
La întâlnirea cu Zelenski, Cleverly a promis că Regatul Unit va aloca încă 3 milioane de lire sterline (3,4 milioane de euro) în sprijinul aşa-numitului Fond de parteneriat pentru o Ucraină rezilientă, destinat reconstrucţiei infrastructurii locale considerate „vitale” care a fost afectată de atacurile ruseşti.
„Marea Britanie este alături de Ucraina. Astăzi am anunţat un pachet de sprijin pentru prietenii noştri ucraineni în lupta lor, începând cu ambulanţe, până la un sprijin crucial pentru victimele violenţelor sexuale comise de armata rusă”, a declarat şeful diplomaţiei britanice, potrivit unui comunicat al Foreign Office.
Londra va furniza alte 35 de vehicule de intervenţie, între care 24 de ambulanţe şi 6 vehicule blindate, care vor ajunge în Ucraina din Regatul Unit, cu scopul de a sprijini populaţia civilă.
„Pe măsură ce iarna se instalează, Rusia încearcă în continuare să frângă determinarea ucrainenilor prin atacuri brutale împotriva civililor, spitalelor şi infrastructurii energetice. Rusia va eşua„, afirmă Cleverly în comunicat.
Ministrul britanic a spus că a putut constata „personal” cum eforturile ţării sale „ajută civili curajoşi să reziste şi să reconstruiască”.
„Sprijinul nostru va continua atât timp cât va fi nevoie pentru ca această ţară remarcabilă să îşi revină”, a dat asigurări el.
I welcomed my British counterpart and Ukraine’s true friend @JamesCleverly in Kyiv. I am grateful for his brave visit and the UK’s steadfast support during this difficult times. Our shared goal is Ukraine’s victory which will restore security and stability in Europe and beyond. pic.twitter.com/Q5kTeD42Xx
— Dmytro Kuleba (@DmytroKuleba) November 25, 2022
Vizita lui Cleverly are loc într-un moment în care forţele ruse încearcă să exploateze condiţiile de iarnă grele, prin comiterea de atacuri brutale la adresa populaţiei civile şi a infrastructurii energetice, pentru a exacerba criza umanitară.
Deplasarea şefului diplomaţiei britanice la Kiev vine la câteva zile după ce, sâmbăta trecută, premierul britanic Rishi Sunak a efectuat la rândul său o vizită în capitala Ucrainei şi a promis un pachet de ajutor în valoare de 50 de milioane de lire sterline (58 de milioane de euro) ca sprijin militar de apărare.
Sursa: Agerpres
CUVINTE CHEIE
Articole pe aceeaşi temă