Lukașenko neagă că ar avea planuri de a ataca Ucraina. „De dragul a ce? Trebuie să ne calmăm!”

Preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko, cel mai apropiat aliat al Kremlinului, a negat vineri că ar avea planuri de a ataca Ucraina, într-o întâlnire cu locuitorii districtului Prujana (regiunea Brest), din sud-vestul Belarusului, relatează EFE.

19 August 2022, 21:19 (actualizat 19 August 2022, 21:30) Știrile TVR |

Aleksandr Lukaşenko

Să nu credeţi că plănuiesc un atac, că vom bombarda Ucraina de pe teritoriul Belarusului sau ceva de genul acesta„, a spus preşedintele belarus, citat de agenţia oficială Belta.

El a adăugat că nu are „nicio dorinţă” ca vreunul din copiii săi sau copiii cetăţenilor belaruşi să lupte.

„De dragul a ce? Trebuie să ne calmăm!”, a spus preşedintele belarus.

Lukaşenko susţine că nu Ucraina este cea care luptă, ci „întregul bloc NATO şi SUA în primul rând luptă astăzi împotriva Rusiei”.

Europa ar fi pus capăt demult războiului dacă SUA, cu ajutorul Poloniei, nu ar fi continuat să alimenteze acţiunile de luptă din Ucraina, a declarat Lukaşenko.

Guvernul ucrainean consideră regimul belarus drept „complice la agresiunea rusă” pentru că a permis de pe teritoriul său nu numai atacuri ruseşti cu rachete, ci şi intrarea trupelor ruse în Ucraina.

„Din punct de vedere juridic şi pentru mult timp, Belarus va fi considerată o ţară care şi-a oferit infrastructura pentru invazia rusă”, a declarat recent consilierul şefului administraţiei prezidenţiale ucrainene, Mihailo Podoliak, citat de EFE.

Pe 16 august, purtătorul de cuvânt al forţelor militare aeriene ucrainene, Iuri Ignat, a declarat că, la ora actuală, circa 430 de avioane ruseşti se află în apropierea graniţelor Ucrainei pe diferite aerodromuri din Belarus, Rusia şi Crimeea anexată, conform Unian.

Sursa: Agerpres

Source

Distribuie știrea