
Mai multe persoane au fost împușcate într-un centru comercial din Copenhaga

Importante întăriri ale poliţiei au fost desfăşurate lângă galeria comercială Fields din cartierul Amager, situat între centrul oraşului şi aeroportul capitalei, a precizat poliţia capitalei daneze pe Twitter.
„Suntem la faţa locului, au fost trase focuri de armă şi mai multe persoane au fost împuşcate”, scrie poliţia.
Atunci când au fost auzite primele focuri de armă, peste 100 de persoane s-au repezit să iasă din centrul comercial, potrivit unor martori citaţi de mass-media daneze.
Poliţia le-a cerut persoanelor aflate în clădire să aştepte ca efectivele sale să ajungă în interior şi tuturor altor persoane să se îndepărteze de locul atacului.